Restricții temporare de trafic pe strada Cuza Vodă, în perioada 26–27 iulie 2025
Primăria Municipiului Târgu Mureș informează participanții la trafic că, în intervalul sâmbătă, 26 iulie 2025, ora 06:00 – duminică, 27 iulie 2025, ora 17:00, vor fi instituite restricții temporare de circulație rutieră pe strada Cuza Vodă, ca urmare a lucrărilor de infrastructură derulate în zona Hotel Parc.
Zona afectată:
Segmentul cuprins între intersecția cu strada Primăriei și strada Enescu, pe sensul de mers dinspre Panov către Cocoșul de Aur.
Modificări ale circulației:
Pe tronsonul menționat, circulația se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, dirijarea traficului fiind realizată prin grija constructorului. Rugăm conducătorii auto să manifeste prudență sporită și să respecte semnalizarea rutieră temporară instalată la fața locului.
Lucrările fac parte din proiectul de construire a parcării supraetajate în zona Hotel Parc – un demers important pentru fluidizarea traficului în zona centrală a municipiului. Totodată, se execută și lucrări de deviere și modernizare a rețelelor de utilități publice.
Aceste măsuri au fost instituite cu avizul Poliției Rutiere și urmăresc desfășurarea în siguranță a lucrărilor, precum și a traficului rutier în zonă.
Primăria Municipiului Târgu Mureș mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și colaborare!
Serviciul Relații Interne și Internaționale
