Anikó Késmárki de la UMFST, pe prima poziție în programul internațional Infusse Virtual Incubation Programme

Anikó Késmárki, studentă în anul IV la programul de studii Inginerie Economică Industrială din cadrul Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, a reușit să obțină primul loc în cadrul programului internațional Infusse Virtual Incubation Programme.

Acest program încurajează studenții să exploreze noi modele de afaceri inovatoare, produse sau servicii cu impact pozitiv în comunitate.

Din echipa câștigătoare au făcut parte, alături de studenta UMFST, studenți din Macedonia și din Polonia. Proiectul lor comun intitulat WorkRoad a fost prezentat în data de 19 ianuarie 2024 la Salonic, Grecia, în etapa Infusse-Enhancing Digital Entrepreneurship.