Apar 10.000 de noi prosumatori pe lună. Specialiștii din Transelectrica sunt bulversați
Apar 10.000 de noi prosumatori pe lună. Specialiștii din Transelectrica sunt bulversați

Apar 10.000 de noi prosumatori pe lună. Specialiștii din Transelectrica sunt bulversați

​În jur de 10.000 de noi prosumatori apar în fiecare lună și vom ajunge la finalul anului să avem în România 200.000 de gospodării care își produc singure consumul de electricitate, arată prognozele ANRE.
Partea proastă este că acest ritm accelerat de creștere a numărului prosumatorilor dezechilibrează sistemul energetic și îi bulversează pe specialiștii din Transelectrica, spune un director ANRE. Autoritatea propune ca prosumatorii să-și poată compensa facturile dacă au mai multe locuri de consum, iar soluția pe termen lung este apariția comunităților de energie, scrie Hotnews.ro.

„Am ajuns la aproape 130.000 de prosumatori în aprilie și bănuim că sunt peste 140.000 la ora actuală, iar ca putere la 1.700 de MW. Programul AFM (Casa Verde Fotovoltaice – n.r.) produce efecte deja. Ne așteptăm la un trend accelerat de depuneri de cereri și la instalări de prosumatori”, a afirmat, miercuri, Viorel Alicuș, director general în cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Energie. Un operator de distribuție încheie 300 de contracte de racordare pe zi

Alicuș a vorbit și despre dezechilibrele care apar în sistemul energetic național, ca urmare a acestui trend accelerat: „Colegii de la Transelectrica sunt bulversați de acest trend și în special de reducerea consumului. Ei nu mai știu exact cum să dispecerizeze capacitățile existente și sunt erori în a da prognoza pentru ziua următoare și aceasta creează probleme. Probleme și mai mari sunt la operatorii de distribuție. Ei ajung în situațiile în care, pe un ax de joasă tensiune, cum vedem pe stradă sau în comune, există cazuri unde sunt peste 50 de prosumatori care practic se canibalizează. Asta nu este în regulă și trebuie făcut ceva. Investițiile în zona de distribuție nu se fac ușor, pentru că distribuitorii trebuie să aleagă între a face investiții pentru a permite mai multe capacități de energie regenerabilă sau a face investiții pentru a asigura alimentarea cu energie electrică pentru toți consumatorii”.

În opinia sa, comunitățile de energie sunt soluția pentru rezolvarea acestor probleme. Practic, mai mulți consumatori din jurul unui post de transformare se unesc și se comportă precum un furnizor și astfel se elimină dezechilibrele zonale.

Citește articolul complet