Stirea zileiStirile Punctul

Trei proiecte, sute de milioane de lei. Centura Târgu Mureșului prinde contur cu încă 3 tronsoane 

Consiliul Local al Târgu Mureș se reunește joi, 26 martie, iar trei proiecte de hotărâre din cele înscrise pe ordinea de zi, vizează bucăți din viitorul inel de centură al orașului. Este vorba despre Tronsonul 2, Tronsonul 3 și Tronsonul 4 ale drumului ocolitor, fiecare cu documentația tehnică și indicatorii economici proprii. Valoarea cumulată a celor trei investiții depășește 670 de milioane de lei cu TVA, conform devizelor generale anexate proiectelor de hotărâre.

Tronsonul 2 

Vizează strada de legătură între Autostrada Transilvania, nodul rutier cu strada Gheorghe Doja și strada Insulei, cu o lungime de 1.770 de metri. Referatul de aprobare propune aprobarea studiului de fezabilitate pentru un traseu care pornește de la drumul de legătură dintre DN 15 și A3, trece printr-un pasaj peste DN 15 și magistrala secundară CF 405 și se termină la rampele viitorului pod peste râul Mureș, unde se va interconecta cu Tronsonul 7. Valoarea totală a investiției, conform scenariului recomandat, este de 279,43 milioane lei cu TVA. Profilul transversal propus e o platformă de 17,80 metri și patru benzi de circulație de câte 3,50 metri. Studiul de fezabilitate a analizat două scenarii, iar varianta recomandată din punct de vedere tehnico-economic este Soluția I, o structură rutieră semirigidă, considerată mai rapidă de executat și mai economică pe baza experienței cu contracte similare.

Tronsonul 3 

Privește modernizarea străzii Mărului pe o lungime de 492 de metri, cu o valoare totală de 3,99 milioane lei cu TVA. Spre deosebire de celelalte două, acesta este un tronson de dimensiuni mai reduse, cu o parte carosabilă din pietriș puternic degradată, fără trotuare și fără sistem de colectare a apelor pluviale. Lucrările prevăzute pentru Etapa 1 includ asfaltarea carosabilului, amenajarea trotuarelor pe o suprafață de 888 mp, realizarea de șanțuri dalate pentru evacuarea apelor, instalarea iluminatului public și pozarea unui canal de fibră optică. Documentul tehnic recomandă un sistem rutier suplu, cu îmbrăcăminte asfaltică, mai ieftin decât alternativa din beton de ciment și mai potrivit pentru un trafic ușor. Proiectul de hotărâre include și declararea obiectivului ca utilitate publică de interes local, ceea ce deschide calea procedurilor de expropriere necesare pentru Etapa 2, în care strada urmează să fie lărgită la profilul de 9 metri prevăzut în PUZ.

Tronsonul 4

Denumit în documentele tehnice „Stradă de legătură între strada Viile Dealul Mic și strada Budiului”, este cel mai amplu dintre cele trei proiecte supuse joi votului, cu o valoare totală de 388,29 milioane lei cu TVA. Referatul de aprobare prezintă două variante de traseu studiate: ambele pornesc din nodul sens giratoriu de la capătul Tronsonului 3, intersectează strada Budiului, strada Mestecănișului și strada Viile Dealului și se racordează la Tronsonul 5 prin intersecția cu strada Sighișoarei. Diferența principală constă în faptul că Varianta 2 ar presupune demolarea unor clădiri, ar afecta zone de protecție ale unor sonde de gaz și ar intra în zona de siguranță a Ministerului Apărării Naționale, necesitând totodată un traseu cu 100 de metri mai lung și o suprafață de expropriat mai mare cu 7.235 mp. Proiectanții recomandă Varianta 1, cu o lungime de 1.650 de metri și o suprafață totală de expropriat de 92.365 mp, ca soluție mai scurtă, mai ieftină cu circa 8% și fără complicații juridice sau de mediu suplimentare. Secțiunea curentă a tronsonului prevede o parte carosabilă de 19 metri, cu câte două benzi pe sens.

Cele trei tronsoane fac parte din proiectul de ansamblu al inelului ocolitor al Târgu Mureșului, un drum de centură a cărui finalitate este descongestionarea traficului de tranzit de pe arterele principale ale orașului, în special de pe Bulevardul Gheorghe Doja, și asigurarea conectivității cu rețeaua TEN-T prin Autostrada A3. Documentele tehnice ale Tronsonului 4 menționează explicit că fără finalizarea ocolitoarei nu pot fi implementate în condiții optime proiecte de mobilitate urbană aflate deja în derulare, cu o valoare cumulată de peste 80 de milioane de lei, finanțate prin POR 2014-2020.