Stirile Punctul

Aproximativ 300 de elevi din 10 județe au participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Al. Papiu Ilarian” de la Târgu Mureș

Cea de-a XXIX-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică „Al. Papiu Ilarian” s-a încheiat la Târgu Mureș, după trei zile dedicate performanței și pasiunii pentru matematică. Competiția a reunit aproximativ 300 de elevi din 10 județe ale Transilvaniei, din clasele V–XII.

Evenimentul a fost organizat de Catedra de Matematică a Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” și a beneficiat de implicarea unor specialiști din mediul universitar.

Profesorul universitar emerit Dorel Duca, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, președintele de onoare al concursului, a supervizat subiectele pentru gimnaziu, iar șeful de lucrări dr. ing. Vlad Mihaly, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, pe cele pentru liceu.

La elaborarea subiectelor pentru liceu au contribuit și Alex Buna-Mărginean și Bogdan Blaga, foști elevi ai colegiului, absolvenți ai Universității Oxford. Alex Buna-Mărginean a venit special din Anglia pentru a participa la eveniment.

Opt elevi ai Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” au obținut premii și mențiuni:

  • Premiul I: Cojocnean Rareș Mihai (clasa a XI-a) și Soare Vlad Florian (clasa a XII-a).
  • Premiul II: Petrea Luca (clasa a V-a).
  • Premiul III: Ilieș Andrei (clasa a VIII-a).
  • Mențiuni: Bercea Iosif (clasa a V-a), Alexandru Ioana Teodora (clasa a VI-a), Mureșan Ionuț-Mihai (clasa a VII-a) și Mailat Diana (clasa a IX-a).

La eveniment au participat și foști elevi ai colegiului, printre care Bogdan Prunaș și Andrei Albu, în prezent studenți la Facultatea de Matematică.

Organizarea concursului a fost susținută de sponsori, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, Primăria Târgu Mureș, profesori evaluatori și elevi voluntari.

Ajunsă la 29 de ediții, competiția a devenit o tradiție a învățământului mureșean, iar organizatorii se pregătesc deja pentru ediția aniversară cu numărul 30.

Sursa: Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” Târgu Mureș