Multe din spațiile verzi din oraș au fost invadate, ca în fiecare primăvară, de ariste. Sunt acele “spice de iarbă” care, datorită formei ascuțite sunt un real pericol pentru animalele de companie, mai ales pentru câini. Fiind extrem de ascuțite acestea pot pătrunde cu ușurință în lăbuțe, urechi, ochi sau nas și pot migra în corpul patrupedului dumneavoastră provocând infecții. Un alt pericol îl reprezintă ingerarea aristelor care astfel pot perfora intestinul ajungându-se astfel la infecții severe. Proprietarii trebuie să fie atenți și să nu permită accesul câinilor în aceste zone ținându-și, permanent (așa cum prevede și legea de altfel) animalul de companie în lesă. După fiecare plimbare animalul trebuie verificat astfel încât aristele prinse în blana acestuia să fie extrase din timp. În cazul în care câinele este apatic, prezintă un miros ciudat provenit dintr-o plagă, este inflamat sau se linge insistent într-o anumită zonă, cel mai indicat ar fi să vă prezentați cu el la un medic veterinar. În multe cazuri patrupedele ajung să fie supuse unor intervenții chirurgicale pentru extragerea aristelor.
Am surprins în imagini câteva zone neîngrijite aflate chiar în centrul istoric al orașului, (str. Retezatului). Pentru a vedea diferența am imortalizat și o zonă îngrijită (str. Koteles Samuel)
Conform Art. 2 (1) din Hotărârea Consiliului Local nr 302 din 2021 privind “măsurile pe linia bunei gospodăriri, păstrarea curăţeniei, respectarea normelor de igienă şi înfrumuseţarea Municipiului Târgu Mureş”, “Locuitorii Municipiului Târgu Mureş au obligația de a asigura curățenia și buna gospodărire a imobilelor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea, precum și a zonelor aferente acestora: curți, grădini, trotuare, zone verzi, străzi, alei, parcări, parcări acoperite date în folosinţă., precum și a gardurilor, porților și fațadelor clădirilor“.
D.B.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.