Un cetățean de origine irakiană, rezident în Finlanda, care plănuia un atac terorist împotriva unui diplomat străin acreditat la Bucureşti a fost prin săptămâna trecută de autoritățile române. El a fost reținut de Brigada Antitero a SRI chiar în moment ce intenționa să acționeze, iar ulterior a fost predat Poliției Române. Despre acest incident, SRI a…
Autor: Punctul.ro
Întuneric pe Transil
Asociaţia Fotbal Club Municipal este prima victimă a parteneriatului cu Primăria Tîrgu-Mureş, parteneriat aprobat de Consiliul Local. Autoritatea locală are restanţe către clubul de fotbal târgumureşean care se află acum în nefericita situaţie de a fi executat silit. Astfel, nocturna stadionului – 600.000 de euro sponsorizare – s-ar putea să fie vândută la licitaţie publică,…
Votați-i pe Vizi și Nistor!
Ambii mureșeni din competiția Vocea României, derulată de postul Pro TV s-au calificat în finală. După semifinala de vineri seara, atât Vizi Imre, cât și Cristi Nistor au fost selectați de public, în urma prestațiilor live, să participe la marea finală care va avea loc pe data de 26 decembrie. Vizi va reprezenta echipa lui…
Parlamentarii: sărăcuții Mureșului
Alegerile au trecut, iar rezultatele au fost validate. O parte din parlamentari rămân aceeași, însă avem și nume noi în noul legislativ. Ne-am propus să aflăm cu ce averi pornesc aceștia în noul mandat, așa că am luat în analiză declarațiile de avere completate anul acesta ca obligație a funcției anterioare pe care au îndeplinit-o….
UDMR vrea la guvernare!
Au avut „cele mai proaste” rezultate din istoria UDMR, pierzând patru mandate de parlamentari! Din această cauză, dar și din altele, liderii Uniunii au anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR, desfășurată în incinta Teatrului Național, că se impun măsuri ferme de reorganizare a UDMR! ,,În primul rând în…
Trăiască, trăiască, de trei ori trăiască!
În urmă cu 8-9 ani, sătui de atâta nepăsare ce atârna de capul guvernanților, a președintelui, a tuturor celor care ne conduceau, care târau țara parcă în hăuri din ce în ce mai găunoase, românii și-au legat toate speranțele de o alianță ce părea că va duce țara pe făgașul ei normal. Și s-au dus…
Sărbătorile de iarnă văzute de copii
De curând, la Luduş a fost organizat un concurs-expoziţie pentru preşcolari şi şcolari. Proiectul educaţional s-a numit „Sărbătorile de iarnă văzute prin ochii copiilor!” şi a fost organizat de Grădiniţa „Căsuţa fermecată” (director Carmen Petac), Şcoala Gimnazială Nr. 1 (director Cristina Dancu) şi Şcoala Gimnazială „Ioan Vlăduţiu” (director Adrian Banea). Parteneri în proiect au fost…
Ședință molcomă de sărbătoare
Ultima ședință ordinară a Consiliului Local Reghin s-a desfășurat în 13 decembrie sub semnul sărbătorilor. În consecință, cei 19 aleși ai reghinenilor nu au avut păreri contradictorii asupra punctelor înscrise pe ordinea de zi și întâlnirea s-a consumat în circa 60 de minute. S-a rectificat bugetul 9 proiecte de hotărâre și un punct pentru ,,Diverse”…
Zilele Psihiatriei au dăruit un zâmbet
Spitalul municipal ,,Gheorghe Marinescu” din Tîrnăveni, în colaborare cu Primăria municipiului Tîrnăveni au organizat spectacolul de caritate ,,Dăruieşte un zâmbet”, în cadrul primei ediţii ale Zilelor Psihiatriei Târnăvene. Evenimentul s-a desfășurat miercuri 12 decembrie la Casa de Cultură a municipiului. ,Organizarea acestui eveniment ne dă prilejul de a lansa un proiect amplu anti-stigmă şi totodată…
Cresc taxele și impozitele locale cu 6,9%
Taxele și impozitele locale ar putea crește de la 1 ianuarie 2013. Primăria Tîrgu-Mureș propune un proiect de hotărâre de Consiliu Local, care va fi supus dezbaterii și votului consilierilor în ședința ordinară care va avea loc săptămâna viitoare. Potrivit expunerii de motive, impozitele și taxele vor crește cu 6,9% față de cele care au…
Fumatul interzis în baruri de la 1 ianuarie
O nouă lege împotriva fumatului va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013. Actul normativ vizează interzicerea fumatului în spații publice închise, fie că vorbim despre baruri, cafenele sau taxiuri și maxi-taxiuri. Pe lângă acestea, fumatul va fi interzis de asemenea în parcurile în care sunt zone amenajate pentru copii. Legat de noul normativ,…
PSD Mureș se opune intrării UDMR în Guvern
Preşedintele PSD Mureş, deputatul Vasile Gliga, a declarat presei, vineri, că organizaţia sa nu ar dori o colaborare cu UDMR în viitorul Guvern, întrucât alegătorii formaţiunii sunt împotriva acestui lucru şi că el a transmis mesajul liderilor centrali ai USL. ‘Mi-am exprimat o părere personală, încă nu am avut o întâlnire a Biroului Permanent sau…
Cum s-a văzut campania de pe Facebook
Dacă tot s-a terminat campania electorală, acum putem să vă dezvăluim câte ceva din culisele ei. Mai exact, am luat la puricat profilurile sau paginile personale ale candidaților ca să vă arătăm câteva din pozele mai neinspirate postate de aceștia. Cum miza a trecut, putem să ne descrețim frunțile și să sperăm că și ei…
Seceta a afectat și plantațiile de puieți
Seceta prelungită din acest an a afectat mai bine de jumătate din plantaţiile de puieţi, astfel încât din cei peste 6 milioane de puieţi plantaţi de Direcţia Silvică Mureş, mai sunt apţi doar 2,8 milioane. ‘Direcţia Silvică Mureş produce, ca de obicei, peste 6 milioane de puieţi forestieri şi peste 100.000 de puieţi ornamentali. Din…
UDMR – PR-ul USL în Europa
Conducerea organizaţiei Mureş a Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) crede că USL nu are nevoie de UDMR pentru a guverna, dar dacă totuşi acest fapt se va întâmpla, interesul alianţei social-liberalilor ar fi doar acela de a avea un purtător de cuvânt mai bun în faţa Uniunii Europene. ‘Dacă ar fi după UDMR,…
Angajări la Poliția Locală
Primăria Tîrgu-Mureș anunță pe site-ul propriu vă face angajări pe două posturi la Poliția Locală. Mai exact este vorba despre un post de poliţist local asistent clasa I la Biroul dispecerat şi supraveghere teritorială și unul de poliţist local principal clasa III la Biroul intervenţii. Anunțul de angajare dă și câteva informații utile celor interesați:…
FCM executat de Finanțe pentru datorii
Instalaţia de nocturnă, băncile antrenorilor şi centrala termică a Fotbal Club Municipal (FCM) Târgu Mureş vor fi scoase la licitaţie de Administraţia Naţională a Finanţelor Publice (ANAF), pentru recuperarea unor creanţe în valoare de peste 1,3 milioane de lei, reprezentând impozitele pe salarii plus alte taxe. Potrivit ANAF, la licitaţia stabilită pentru data de 19…
Au început Zilele UMF
De marți, 11 decembrie și până pe data de 16 decembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie serbează zilele universității. Cu această ocazie, vor fi orgaizate mai multe activități, după un program ce a fost postat deja pe site-ul UMF. Iată și orarul manifestărilor:
„Nu sunt pentru a lua capete rapid”
Prim vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Dorin Florea, a declarat marţi, la Târgu Mureş, că la reuniunea de vineri a Colegiului Director a formaţiunii se va face o analiză clară a rezultatului alegerilor parlamentare, dar că el nu este pentru ‘a lua capete rapid’. Sunt pentru o analiză clară şi pertinentă, nu sunt pentru a…
Conducerea UDMR intră în analiza alegerilor
Forurile decizionale şi consultative ale UDMR, Consiliul Consultativ al Preşedinţilor Organizaţiilor Teritoriale şi Judeţene, Consiliul Consultativ al Platformelor, Consiliul Permanent al Uniunii şi Consiliul Reprezentanţilor Unionali se reunesc vineri şi sâmbătă, la Târgu Mureş, pentru evaluarea rezultatelor alegerilor. Potrivit unui comunicat de presă al UDMR, vineri, de la ora 14,00, la Casa Bernady din Târgu…
Marii perdanți mureșeni la parlamentare
Dacă procedura de alocare a mandatelor va confirma informațiile noastre, iar județul Mureș va fi reprezentat de senatorii Markó Béla (UDMR), Alexandru Petru Frătean (USL), Akos Mora (USL) și Marius Pașcan (ARD), plus deputații Kelemen Attila (UDMR), Borbély László (UDMR), Cristian Chirteș (USL), Vasile Gliga (USL), Kerekes Karoly (UDMR), Florin Buicu (USL), Florin Urcan (ARD)…
Sarabanda redistribuirii își anunță câștigătorii – update
Update: Datele oficiale ale BEC date publicătății astăzi confirmă informațiile noastre. Așadar viitorii parlamentari de Mureș sunt următorii: PAŞCAN EMIL-MARIUS – ARD – Colegiul 1 Senat MARKÓ BÉLA – UDMR – Colegiul 2 Senat FRĂTEAN PETRU-ALEXANDRU – USL – Colegiul 4 Senat MORA ÁKOS-DANIEL – USL – Colegiul 3 Senat KEREKES KAROLY – UDMR –…
USL, câștigător detașat și în Mureș
Uniunea Social Liberală a câştigat relativ detașat (cel puțin față de formațiunile politice românești) alegerile parlamentare în judeţul Mureş, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. Asta indică datele finale furnizate de Biroul Electoral Judeţean după centralizarea voturilor din toate cele 596 de secţii de votare. Pentru a vedea votul politic, dacă vorbim de…
Liniști și neliniști la alegeri
Alegerile parlamentare de duminică s-au desfășurat mai liniștit decât de obicei, fără incidente majore numeroase, scandaluri și acuzații de furturi. Prezența la vot s-a încadrat în tendințele la nivel național, la fel ca și intenția de vot. Dacă la nivel național la ora 21:00 la care s-au închis urnele votaseră 41,72% din românii cu drept…
Cine sunt câștigătorii?
Succesul USL de la locale cunoaște, iată, și episodul doi. După o confruntare în care principalii competitori politici ai social-liberalilor a fost ARD-ul (menit să vâre sub preș imaginea PDL) și partidul întâiului circar al poporului, e de mirare că USL n-a reușit să treacă și de 60%. Dacă ne uităm în județul Mureș, rezultatul…
A nins cu sport
La sfârșitul săptămânii trecute, echipa de baschet BC Mureş a învins BCMU Piteşti, scor 78:64 (21:8, 20:17, 23:21, 14:18). Spectatorii prezenţi în Sala Sporturilor au avut parte de un spectacol baschetbalistic de calitate oferit de Cuic şi compania. În plus, înaintea începerii meciului au fost aruncate pe teren sute de jucării de pluş, donate de…
Markó a dus UDMR mereu la guvernare
S-a născut în data de 8 septembrie 1951, în Tîrgu-Secuiesc. Este un scriitor, traducător și om politic de etnie maghiară din România, președinte al UDMR din 1993 până în 2011. Markó s-a născut într-o familie de etnie maghiară la data de 8 septembrie 1951, în orașul Tîrgu-Secuiesc, aflat pe atunci în Regiunea Stalin. După studii…
Kerekes Károly de 7 ori deputat
Károly Kerekes s-a născut în 14 decembrie 1947, la Tîrgu-Mureș. Este un deputat român ales în județul Mureș pe listele partidului UDMR în legislaturile 1990-1992, 1992 – 1996, 1996- 2000, 2000 – 2004, 2004 – 2008, 2008 – 2012. Este căsătorit și are un copil. În 1975 Kerekes Károly a absolvit Facultatea de Drept. De…
De la avioane la politică, Alexandru Frătean
S-a născut în Tîrnăveni, în 9 septembrie 1953. În perioada 1968-1972 a urmat studiile liceale la Liceul Teoretic „Al. Papiu Ilarian”. Între anii 1972-1978 a studiat la Facultatea de Aeronave, Institutul Politehnic București, Specialitatea Aeronave. În perioada 2005 – 2006 a absolvit două masterate: primul la Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu-Mureș- Facultatea de Științe Economice…
Kelemen: medic veterinar și puternic combatant
Kelemen Attila Béla Ladislau s-a născut la 4 mai 1948, în Tîrgu-Mureș. Este căsătorit și are doi copii. Este un politician român de etnie maghiară, membru al Parlamentului European între 1 ianuarie-9 decembrie 2007. A făcut parte din grupul Partidului Popular European. În anul 2004 a candidat din partea UDMR la funcția de primar al…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.