Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România și principalul consumator de gaze naturale din țară, a încheiat anul 2024 cu pierderi de 505,8 milioane de lei, de aproape 7 ori mai mari decât în anul precedent. Totodată, cifra de afaceri a scăzut cu 15,4%, ajungând la 1,5 miliarde de lei, cel mai mic nivel din 2017 încoace.
Deși activitatea combinatului a fost restrânsă, cu accent pe vânzarea de produse importate, Azomureș și-a majorat numărul de angajați, ajungând la 1.001, față de 921 în 2023.
În acest context, Romgaz analizează posibilitatea preluării unor active implicate în producția de îngrășăminte și a lansat o licitație pentru servicii de consultanță.
Sursa: Economica