La data de 10 noiembrie a.c., polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Sighișoara au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat, de 31 de ani, din comuna Vânători, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
În fapt, polițiștii au fost sesizați la aceeași dată cu privire la faptul că, pe fondul unui conflict, cel în cauză, aflat sub influența băuturilor alcoolice, și-ar fi amenințat mama cu acte de violență, având asupra sa un cuțit.
Împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
De asemenea, în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara.
Category: Stirile Punctul