Biserica Evanghelică din Reghin, cunoscută ca Biserica Săsească, a cărei construcţie a început în anul 1330, deţine patru elemente de arhitectură extrem de rare în Europa, motiv pentru care se presupune că această construcţie este opera unor arhitecţi aparţinând Ordinului Cavalerilor Teutoni.
Dintr-un manuscris aflat la Biblioteca Municipală ‘Petru Maior’ Reghin, întocmit de arhitectul Gustav Müller, aflăm că Biserica evanghelică-lutherană din Reghin este o ‘construcţie enigmă’, care se remarcă prin patru elemente extraordinare şi foarte rare: o fereastră gotică din jurul anilor 1400, consolele cu guler de piatră de la nervura arcaturilor încrucişate deasupra corului, inscripţia în piatră din cor şi firida de şezut din cor.
Din studiul arhitectului aflăm că această biserică deţine o fereastră descoperită după 300 de ani, „o creaţiune gotică ce cu greu se va mai găsi undeva”, fiind singura păstrată din cele patru ferestre care luminau nava principală. Arhitectul arăta că doar această fereastră a fost „salvată şi păstrată pentru posteritate”, iar după lucrările de lărgire a clădirii, efectuate în anul 1630, această fereastră a ajuns într-un loc din pod, unde a fost salvată de la distrugere.
Fereastra a fost adusă la lumină în timpul lucrărilor de restaurare din anul 1928 şi a fost întrebuinţată la încadrarea plăcii comemorative a eroilor din primul Război Mondial.
Documentul relevă că elemente asemănătoare celor care compun această fereastră se găsesc doar la Poarta de Aur, la intrarea în sala de capitul de la Marienburg, motiv pentru care „se poate, deci, presupune că această creaţiune este opera unei echipe de construcţii aparţinând Ordinului Cavalerilor Teutoni”.
Cea de-a doua raritate o reprezintă consolele reliefate cu guler de piatră la nervura arcaturilor încrucişate deasupra corului, prevăzute cu o serie de împletituri şi care înfăţişează o rozetă de flori: „Console centrale de piatră având această formă şi execuţie nu pot fi găsite la niciunul din monumentele istorice din întreaga Transilvanie; există la Poarta Winterren din Marienburg, Prusia de Est, realizate într-o formă asemănătoare, însă nici pe departe nu se apropie de concepţia artistică bogată a celor existente la corul bisericii din Reghin”, se arată în document.
A treia raritate este o inscripţia în piatră din cor, din 1330, pe care este menţionat patronul bisericii, Magistrul Thoma, aceasta fiind cea mai veche inscripţie în piatră din Transilvania medievală: ‘Anno Domini MCCCXXX construitur domus Marie tempore Nicolai plebani cum rebus magistri Thome patroni ecclesie’.
Arhitectul ne spune că inscripţii în piatră datând din Evul Mediu se pot găsi în ordine cronologică la următoarele monumente istorice din Transilvania, cea din Reghin fiind cea mai veche: 1. biserica evanghelică-lutherană din Reghin, anul 1330; 2. Biserica reformată din Teiuş, anul 1449; 3. Cetatea Bran, anul 1452; 4. cetatea Hunedoara, anul 1452; 5. Cetatea Brâncoveneşti, de lângă Reghin, din anul 1537; 6. Turnul oraşului vechi din Dej, din anul 1578.
De asemenea, firida de şezut din cor este menţionată în document ca fiind a patra raritate, din piatră, în nicio construcţie din Transilvania nemafiind întâlnită una asemănătoare: „Firida de şezut din cor trebuie menţionată ca a patra raritate, fiind demnă de remarcat ca o lucrare din cele mai temeinice în comparaţie cu firidele de şezut din corul celorlalte biserici din Transilvania. Această firidă de şezut este din piatră, pe câtă vreme celelalte construcţii de acest fel din alte biserici din ţară, n-au arhitectonica normală şi constructivă, unele părând a fi construite din stucghips”.
Biserica Săsească din Reghin mai deţine arcade cu profile extrem de bogate, de asemenea specifice stilului Ordinului Cavalerilor Teutoni, o firidă pentru sacramente aflată în cor, cu forme de relief romane, o consolă cu guler de piatră aşezată ca suport la scara răsucită care urcă în turn, cu ornamente de frunză de vie.
Biserica Evanghelică din Reghin este cel mai vechi lăcaş de cult din oraş, iar de-a lungul timpului a trecut prin patru perioade de construcţie, iar din această perspectivă îmbină mai multe stiluri arhitecturale, începând de la goticul timpuriu până la goticul de tranziţie.
Biserica a fost incendiată în 1708 în timpul răscoalei antihabsburgice, conduse de Francisc Rákóczi II, fiind reparată abia după 70 de ani, când au fost introduse elemente arhitecturale în stil baroc, cum ar fi bolta navei principale de tip bohemian, şi a fost înălţată una din navele laterale, primind două rânduri de galerii. În timpul Revoluţiei din 1848, biserica a fost incendiată din nou, lucrările de reabilitare fiind terminate în anul 1851.
Arhitectul Gustav Muller susţine că a treia perioadă de construcţie a fost în jurul anului 1630, prin ataşarea capelei Sfântul Laurenţiu în partea sudică a bisericii. Studiile ulterioare arată că, în realitate, Gustav Müller ar fi confundat anul construirii capelei, cu anul amplasării cadranului solar, care se află pe contrafortul din mijlocul laturii sudice a capelei. Cadranul solar are culoare neagră, este pictat pe suprafaţa pietrii, iar deasupra acestuia se observă anul 1630.
Cele mai mari lucrări de restaurare au avut loc între anii 1927 şi 1930, şi au fost conduse de Gustav Müller, arhitect al Reghinului, dar şi în perioada 1959-1961.
Stilul bisericii este gotic, descris de contraforţi şi de arce ogivale, iar anul 1551, care este înscris în partea superioară a bisericii, atestă anul trecerii de la catolicism la luteranism a comunităţii, în frunte cu preotul Josephus Kimpius.
Biserica are un plan bazilical cu trei nave, un altar poligonal şi un turn cu înălţimea de 47 de metri, aflat în continuarea navei centrale, iar ancadramentul folosit este unic în Transilvania, având figuri umane pe post de console la arce. Cele patru turnuleţe de pe turnul cel înalt, de 47 de metri, atestă dreptul de judecată al Reghinului.
AGERPRES