Premierul Ilie Bolojan a declarat că a discutat cu omologul său din Ungaria, Viktor Orban, despre creșterea capacității de transport a liniilor electrice care interconectează sistemele energetice naționale ale celor 2 țări vecine, menționând că se intenționează accesarea de fonduri UE nerambursabile pentru aceste proiecte.
″Am căzut de acord, în scurtul popas pe care l-am făcut la Budapesta, cu premierul Victor Orban, să pregătim un memorandum de colaborare între cele două guverne, în așa fel încât să creștem capacitatea de transport a liniilor electrice pe relația România-Ungaria, dublând o capacitate existentă în zona județului Arad, pe relația Bekecsaba, și construind și alte rețele, deci rețele noi, înspre nord-vestul României.
Pe listă se află un ″cluster România-Ungaria″, ce include: Linia electrică de interconexiune Józsa (HU) – Oradea (RO); Linia electrică Urechesti (RO) – Târgu Jiu (RO); Linia electrică Târgu Jiu (RO) – Paroșeni (RO); Linia electrică Paroșeni (RO) – Baru Mare (RO); Linia electrică Baru Mare (RO) – Hasdat (RO); Întărirea stației electrice Roșiori (RO); Linia electrică de interconexiune Nădab (RO) – Bekecsaba (HU).