Stirile Punctul

Buletinul, permisul și diplomele, pe telefon. Guvernul pregătește portofelul digital european 

Guvernul României a aprobat un memorandum prin care își exprimă intenția de a colabora cu Mastercard pentru dezvoltarea ecosistemului național aferent portofelului european de identitate digitală. Documentul, inițiat de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu și avizat de ministerele Justiției, Economiei și Afacerilor Interne, precum și de Serviciul de Telecomunicații Speciale, trasează cadrul unui parteneriat pe cinci ani între statul român și compania americană de tehnologie financiară.

Contextul în care apare acest acord este unul strict: un regulament european în vigoare obligă toate statele membre să pună la dispoziția cetățenilor o soluție națională de portofel digital, interoperabilă la nivel european, cel târziu în decembrie 2026. Concret, fiecare cetățean va putea stoca într-o singură aplicație versiunile electronice ale documentelor de identitate, permisului de conducere, diplomelor, atestatelor și documentelor medicale sau de călătorie, putând să-și dovedească identitatea atât online, cât și față în față, fără să fie nevoie să transmită mai multe date decât este strict necesar.

Parteneriatul cu Mastercard este structurat pe patru piloni. Primul vizează modelul de guvernanță al întregului ecosistem național, al doilea privește arhitectura tehnică de bază, care trebuie să suporte atât datele de identificare a persoanei, cât și atestarea electronică a atributelor, în conformitate cu regulamentul european eIDAS 2.0. Al treilea pilon acoperă integrarea serviciilor publice și private în noul sistem, iar al patrulea se referă la dezvoltări viitoare și la sprijinul acordat altor organizații care vor să se conecteze la ecosistem.

Memorandumul precizează explicit că acordul nu creează obligații financiare directe pentru niciuna dintre părți și nu îi conferă Mastercard niciun avantaj preferențial în eventualele licitații publice viitoare legate de proiect. Toate produsele rezultate din activitățile comune, inclusiv diagrame, segmente de cod și specificații tehnice, vor fi proprietatea statului român și vor fi publicate în regim open source, pentru liberă reutilizare.