Caprăpădiții – canal Youtube de excursii ”Made in Târgu Mureș”

Brigi și Răzvan nu sunt primii youtuberi din Târgu Mureș care au început un canal pe cunoscuta platformă video. Și nu vor fi nici ultimii cel mai probabil. Daaarr, umorul și atitudinea îi face să fie simpatici și au adunat deja peste 7.000 de urmăritori deși sunt încă la început de drum. I-am ”tras la mal” pentru câteva ore să ne răspundă la întrebări după care și-au continuat viața care, mai nou, include o grămadă de călătorii. Deci să vedem ce are de zis Răzvan Capră …

Reporter: Răzvan, ești o prezență online cunoscută de peste 10-12 ani, poate și mai mult. Știu că ești fondatorul și administratorul mai multor grupuri de satiră și umor pe Facebook … și cam atât știu eu. Spune-mi te rog cum ai început de exemplu grupul Junimea, acum cu peste 1,1 milioane de urmăritori? De unde ideea? Care a fost intenția inițială și care e acum traseul Junimea ”Ediția Facebook”?

Răzvan Capră (R.C.): Junimea a murit. Știu că sună dramatic, dar adevărul e că niciun grup de Facebook nu trăiește veșnic. Unele mor, altele ajung să fie administrate doar de algoritm și nostalgie.

Grupul a început în 2013 și, din punctul meu de vedere, a fost foarte mult noroc. Am fost oamenii potriviți la locul potrivit, într-un moment în care internetul românesc era încă suficient de haotic încât să permită lucruri frumoase. Ideea inițială a fost mult mai simplă decât pare acum: aveam niște pagini de umor pe Facebook și ne doream mai multe glume și meme-uri bune. Practic, voiam conținut. Nu revoluție culturală. Dar, ca de obicei pe internet, lucrurile au scăpat puțin de sub control.

            Junimea a existat datorită oamenilor creativi și amuzanți de acolo, mai mult decât datorită nouă. Noi am fost, cel mult, forma de organizare care a prins la momentul potrivit. Am pus gardul, oamenii au venit cu circul.

            Ulterior, bulgărele s-a transformat în ceea ce a rămas în „istoria” recentă a internetului românesc drept Junimea: un grup care, pentru câțiva ani, a dominat zona de umor online. Ne-am bucurat de proiect, am creat comunități faine și, poate cel mai important, am legat relații strânse cu mulți oameni creativi de acolo.

            De câțiva ani consider că Junimea, așa cum era ea menită să fie, și-a încheiat traseul. Grupul e inactiv, energia de atunci nu mai există, iar internetul s-a schimbat foarte mult. Dar nu a dispărut tot. Mulți dintre oamenii de acolo s-au nișat pe anumite tipuri de umor, și-au creat pagini sau comunități mai mici, iar o parte dintre cei din fosta echipă, care la un moment dat avea peste 100 de persoane, folosesc acum umorul pentru a-și promova business-urile, pasiunile sau proiectele personale.

Așa că da, Junimea a murit. Dar a murit frumos. A lăsat în urmă glume, oameni, prietenii, pagini, proiecte și probabil câteva mii de capturi de ecran pe care unii încă le regretă.

Rep: Mai recent ați început împreună (cu Brigi ..) și un canal de YouTube în care faceți un fel de recenzii sau jurnale de vacanțe. E un canal încă la început de drum dar cu aproape 7.000 de subscriberi a devenit un start-up viabil. Care e planul cu ”Caprăpădiții”?

R.C.: Ideea canalului de YouTube „Caprăpădiții” a venit foarte natural, după ce ne întorceam din vacanțe și eram întrebați mereu aceleași lucruri: cât a costat, unde am stat, ce am vizitat, cum am ajuns acolo, ce merită și ce nu merită. La un moment dat ne-am dat seama că repetăm aceleași detalii de atât de multe ori, încât ori ne facem canal de YouTube, ori ne angajăm call-center pentru prieteni.

            Așa că am ales varianta mai ieftină: am început să facem un jurnal video al vacanțelor noastre în care arătăm locurile prin ochii noștri, cu bune, cu rele, cu prețuri, cu greșeli, cu recomandări și cu momentele acelea mici care fac o vacanță să rămână în minte.
            Între timp, am devenit puțin dependenți de călătorit. Și acum încercăm să-i „virusăm” și pe alții cu aceeași boală: „dorul de ducă”.

            Suntem norocoși că avem joburi care ne permit să lucrăm de oriunde, iar asta ne oferă libertatea să explorăm mai des și să facem din călătorii o parte importantă din viața noastră. Planul cu „Caprăpădiții” este să continuăm în ritmul nostru, fără să forțăm lucrurile, să ne păstrăm stilul, umorul și identitatea și să ajungem la cât mai mulți oameni care au chef să descopere lumea, nu doar să se uite la ea pe internet.

            Ne bucură enorm când oamenii ne scriu că au ales un hotel, o excursie sau o destinație după ce au văzut-o la noi. Sau când ne trimit poze din locuri în care am fost și noi. E un sentiment foarte fain să vezi că vacanța ta nu s-a terminat doar când ai ajuns acasă, ci a continuat, cumva, prin alți oameni.
            Partea care ne sperie puțin este că, pe măsură ce călătorim mai mult, ne dăm seama că lumea e mult mai mare decât credeam. Și probabil nu vom ajunge niciodată să o vedem pe toată. Dar cred că ăsta e și farmecul: să tot ai unde să pleci.

Rep: Răzvan știu că lucrezi în domeniul IT, care totuși e o întreagă industrie. Care rotiță din acest sistem ești? Cum arată o zi de muncă pentru tine?

R.C.: Da, de aproximativ 10 ani lucrez în domeniul în care mi-am dorit încă de mic să ajung. Mi-a plăcut mereu programarea, dar mai ales partea în care vezi rapid rezultatul muncii tale. Probabil de asta m-am dus spre „rotițele” care creează lucruri vizibile, pe care oamenii le ating, le folosesc și uneori le înjură când nu merge ceva.

            Sunt programator de aplicații mobile, în special pentru iOS și Android. Pe scurt, construiesc aplicații de telefon. Am lucrat la tot felul de produse: aplicații prin care comanzi mâncare, aplicații bancare, aplicații de servicii sau aplicații care încearcă, într-un fel sau altul, să-ți facă viața mai ușoară.

            Încă de la început am încercat să aleg proiecte care aduc un plus real. Am evitat și voi evita să lucrez pe produse pe care le consider dăunătoare, cum ar fi gambling-ul sau zona de videochat. Cred că, într-o anumită măsură, ești responsabil și pentru utilitatea produsului pe care îl construiești.

            O zi de muncă la mine începe foarte spectaculos: mă mut din dormitor în cealaltă cameră, la birou. După pandemie am rămas remote și nu aș schimba asta pentru nimic. De obicei încep pe la 9, cu cafea, laptop și speranța că nu s-a stricat nimic peste noapte. Apoi urmează partea clasică: întâlniri cu echipa, planificare, scris cod, testat, reparat lucruri care „mergeau ieri” și încercat să livrăm aplicații cât mai stabile și ușor de folosit. În timp am învățat că nu orele multe te fac neapărat eficient, ci organizarea, comunicarea și faptul că știi clar ce ai de făcut.

Rep: Pe voi vă ajută AI sau îl vedeți ca pe o amenințare?

R.C.: AI-ul ne ajută. Pentru noi, AI-ul înseamnă timp câștigat, iar timpul câștigat se transformă destul de repede în plimbări, vacanțe și bilete de avion.

            În IT, nu cred că AI-ul mai e opțional. E o unealtă pe care trebuie să înveți să o folosești, exact cum a fost internetul sau smartphone-ul la vremea lor. Te ajută să reduci timpul pierdut pe cod repetitiv, automatizări, verificări sau probleme care uneori îți mănâncă o oră și se rezolvă în două prompturi bune.

            Nu îl văd ca pe o amenințare, ci ca pe un test de adaptare. Nu îți face meseria în locul tău, dar te obligă să devii mai eficient. Iar orele pe care le câștigăm cu AI încercăm să le folosim pentru noi: să călătorim mai mult, să filmăm mai mult și să avem mai mult timp pentru lucrurile care chiar ne bucură.

            Pentru noi, AI-ul nu înseamnă „ne ia joburile”, ci mai degrabă „ne mai dă câteva ore de viață înapoi”. Iar noi, cel mai probabil, le transformăm în bilete de avion.

Rep.: Ce planuri ai/aveți în viitorul imediat? De exemplu, te vezi tătic/mămică?

R.C.: Deja suntem. Tătic și mămică de poodle. Avem un copil mic, pufos și foarte convins că toată casa este a lui. Încercăm deja să-l luăm cu noi în cât mai multe locuri și, recunosc, visăm la momentul în care îl vom duce și pe el prima dată cu avionul.
            În rest, planurile noastre imediate sunt destul de simple: să vedem cât mai mult din lume. Avem acasă o hartă de 3×2 metri pe care răzuim țările în care am fost, iar partea bună, sau proastă, depinde cum o privești, este că mai avem foarte mult de răzuit.

            Cu siguranță va veni și momentul în care vom fi patru, dar nu îl proiectăm obsesiv. Îl lăsăm să ne surprindă. Până atunci, ne bucurăm de perioada asta, de călătorii, de libertatea pe care o avem acum și de toate planurile care încep cu „hai să vedem cât costă biletele”.

            Un lucru e sigur: când vom fi patru, călătoriile nu se vor opri. Poate se vor pune pe pauză o lună-două, cât să ne prefacem că suntem responsabili, apoi vom continua cum zice românul: cu cățel, cu „purcel” și, cel mai probabil, cu bagaje mult mai multe.

Rep: Unde ați fost în ultima vacanță și care este următoarea destinație?

R.C.: Ultima noastră călătorie, pentru că nu i-aș spune vacanță, a fost într-un loc care ne-a marcat profund: Auschwitz. Era un loc pe care ne doream de mult să-l vedem, nu în sensul turistic clasic, ci mai degrabă să-l înțelegem, să-l simțim și să ne confruntăm cu o parte foarte grea a istoriei.

            A fost o experiență apăsătoare, care a lăsat o amprentă puternică în noi. Chiar acum editez vlogul de acolo și îmi este greu să revăd imaginile. E unul dintre acele locuri pe care simți că trebuie să le recomanzi, dar în același timp îți vine să-i avertizezi pe oameni că nu pleci de acolo la fel cum ai intrat. Te lovește foarte tare ce au fost capabili să facă niște „oameni” altor oameni.

            Următoarea destinație va fi, din fericire, într-o zonă complet diferită. Noi avem o mică tradiție: în fiecare an alegem o altă insulă grecească. Anul acesta am ales Lefkada și de-abia așteptăm. De data asta chiar va fi vacanță.

            Am luat o vilă care arată spectaculos, cu vedere spre marea aceea turcoaz pe care Grecia parcă o ține special pentru poze, iar mâncarea grecească este deja un motiv suficient să ne facem bagajele cu două săptămâni înainte. Practic, mergem pentru plaje, peisaje și pentru tot ce se poate mânca cu tzatziki lângă.

A consemnat Cristian Teodorescu