Cinci obiceiuri de Paște inedite: de la nuiele de salcie la focuri uriașe și ouă rostogolite pe dealuri

În România când ne gândim la Paște, ne gândim aproape instantaneu la masa în familie, cozonacul și pasca, ouăle vopsite, slujba de Înviere și drobul de miel. Dar pentru mulți ani europeni, Paștele înseamnă și alte lucruri, obiceiuri, adesea ușor diferite de ale noastre. Iar în câteva cazuri, chiar mult mai ciudate decât ne-am putea imagina. De la bărbați care lovesc femeile cu nuiele de salcie, la oale de ceramică aruncate de la ferestre, focuri uriașe aprinse pe dealuri sau copii deghizați în vrăjitoare care bat pe la uși cerând bomboane, continentul european are o colecție fascinantă de tradiții pascale care combină moștenirea creștină cu straturi precreștine surprinzător de bine conservate.

Iată cinci dintre cele mai inedite obiceiuri de Paște din Europa, care arată cât de diferit poate fi sărbătorită aceeași sărbătoare.

Bărbații care lovesc femeile cu nuiele, iar ele mulțumesc

În Lunea de după Paște, în multe sate și orașe din Cehia și Slovacia se întâmplă ceva care, pentru un observator străin, pare de-a dreptul inexplicabil: bărbații împletesc o nuia specială din ramuri tinere de salcie (numită pomlázka) cu care merg pe la casele vecinilor și, în mod ceremonial, „lovesc” femeile peste picioare.

Departe de a fi un gest agresiv, tradiția e profund simbolică și are rădăcini precreștine. Se crede că atingerea cu nuia de salcie (specia primului copac care înmugurește primăvara) transmite sănătate, tinerețe și fertilitate femeilor lovite. Cu cât salcia e mai proaspătă și mai verde, cu atât efectul simbolic e mai puternic. Femeile răsplătesc gestul cu ouă vopsite, cu panglici colorate legate pe nuia, cu prăjituri sau, în varianta mai ludică, preferată de bărbații adulți, cu un pahar de țuică.

Tradiția este un ritual social complet: băieții merg în grupuri, cântă versuri tradiționale la fiecare casă, iar seara se întâlnesc pentru a-și număra ouăle și panglicile adunate. În orașele mai mari, obiceiul e astăzi mai simbolic, dar în satele din Moravia sau Slovacia centrală încă se practică integral. Pentru femeile care nu primesc niciun vizitator în Lunea de Paște, tradiția spune că anul care vine nu le va fi favorabil – un semn că, oricât de ciudat ar părea obiceiul, respectarea lui era considerată o formă de noroc.

Corfu, Grecia: oale de ceramică aruncate de la ferestre

Dacă vizitezi insula Corfu în Sâmbăta Mare, pe la ora 11 dimineața, ar fi bine să nu stai pe stradă. Imediat după prima slujbă de Înviere, locuitorii orașului încep să arunce oale mari de ceramică roșie, numite botides, de la balcoanele și ferestrele caselor lor – direct în stradă, unde se sparg cu un zgomot spectaculos.

Obiceiul, unic în lumea ortodoxă, e o combinație fascinantă între tradițiile venețiene (Corfu a fost sub stăpânire venețiană timp de patru secole) și cele grecești ortodoxe. Oalele, unele dintre ele uriașe, de peste un metru înălțime, sunt decorate special pentru această zi și, în unele cartiere, sunt umplute cu apă pentru un efect sonor și mai impresionant. Zgomotul cumulat al zecilor sau sutelor de oale sparte simultan reverberează prin oraș ca o bubuitură de tun.

Simbolic, obiceiul are mai multe interpretări. Cea mai răspândită spune că spargerea oalelor alungă relele și nenorocirile din casă și din oraș, făcând loc veștii bucuroase a Învierii. O altă teorie, mai pragmatică, leagă tradiția de vechiul obicei venețian prin care locuitorii aruncau pe fereastră lucrurile vechi în prima zi a Anului Nou, pentru a începe anul cu lucruri noi. Oricare ar fi originea, spectacolul e atât de impresionant încât atrage astăzi mii de turiști în fiecare an, iar echipele de curățenie municipale se pregătesc special pentru dimineața de după.

Nordul Germaniei și Olanda: focurile de Paște 

În regiunile Frisia, Saxonia Inferioară și în estul Olandei, săptămânile de dinainte de Paște sunt dedicate unui efort colectiv care seamănă mai degrabă cu o mobilizare comunitară decât cu o pregătire religioasă: strângerea lemnelor pentru Osterfeuer sau focurile de Paște.

Sătenii adună crengi, buturugi și lemne uscate, pe care le stivuiesc în mormane uriașe pe vârfurile dealurilor sau în pajiștile de la marginea satelor. În seara Duminicii Paștelui, aceste stive sunt aprinse simultan în zeci sau chiar sute de locuri, creând un spectacol vizual impresionant: dealuri întregi luminate de focuri uriașe, vizibile de la kilometri distanță.

Tradiția are rădăcini clar precreștine: focurile erau aprinse de vechile triburi germanice pentru a marca echinocțiul de primăvară, pentru a alunga iarna și pentru a invoca fertilitatea pământului. Biserica Creștină, în loc să interzică obiceiul (cum a încercat în alte părți), l-a absorbit în sărbătoarea Paștelui, reinterpretându-l ca simbol al luminii Învierii care alungă întunericul morții.

Astăzi, Osterfeuer este un eveniment social major în nordul Germaniei. Sătenii se adună în jurul focurilor cu bere, cârnați fripți și supă de cartofi, iar copiii aleargă cu torțe aprinse. În unele comunități, focurile au devenit atât de mari și atât de organizate încât trebuie obținute autorizații speciale și intervin pompierii pentru supraveghere. Dar esența a rămas aceeași ca acum o mie de ani: întreaga comunitate se adună în jurul unui foc comun, pentru a celebra sfârșitul iernii.

Scoția și nordul Angliei: ouă rostogolite de pe dealuri

În Scoția și în comitatele din nordul Angliei copiii vopsesc ouă fierte tari în Duminica Paștelui și apoi le rostogolesc pe pante de deal. Obiceiul, numit egg rolling, are reguli simple: câștigă cel al cărui ou ajunge cel mai departe fără să se spargă.

Cea mai faimoasă competiție de rostogolire a ouălor are loc anual în Preston, Lancashire, în Avenham Park, unde mii de oameni se adună pentru a-și vedea copiii (și, de multe ori, pe ei înșiși) concurând pe o pantă special amenajată. Ouăle sunt decorate în culori vii, cu motive tradiționale sau cu nume de personaje contemporane, iar competiția are o atmosferă de carnaval, cu muzică, mâncare tradițională și demonstrații de meșteșuguri.

Simbolic, rostogolirea ouălor reprezintă, în tradiția creștină, rostogolirea pietrei de pe mormântul lui Hristos în Dimineața Învierii. Dar, ca în multe alte cazuri, obiceiul pare să fie mult mai vechi decât creștinismul. Existau ritualuri similare în vechile culturi celtice și anglo-saxone, legate de sosirea primăverii. Ce e cert e că obiceiul a traversat Atlanticul odată cu emigranții britanici și a ajuns până la Casa Albă din Washington, unde Egg Roll-ul de la Casa Albă este o tradiție anuală organizată pentru copii de peste un secol, începută în 1878 de președintele Rutherford B. Hayes.

Suedia și Finlanda: copiii deghizați în vrăjitoare 

În Joia Mare sau, în unele regiuni, în Sâmbăta Mare, străzile orașelor suedeze și finlandeze sunt invadate de un fenomen care, la prima vedere, pare scos dintr-un film de Halloween: grupuri de copii îmbrăcați ca vrăjitoare bătrâne, cu fuste lungi și colorate, basmale legate pe cap, obrajii pictați cu cercuri roșii intense și fețe presărate cu pistrui pictați, merg din casă în casă cerând bomboane.

Tradiția, numită păskkäringar în suedeză, are o explicație fascinantă care combină folclorul nordic cu istoria persecuțiilor vrăjitoarelor din secolul al XVII-lea. Conform legendei populare, în noaptea de Joia Mare, noaptea în care Iisus a fost trădat și arestat, vrăjitoarele zburau pe mături spre Blåkulla (Muntele Albastru), un loc mitic unde petreceau trei zile cu diavolul, într-un sabat hedonist, înainte de a se întoarce în Dimineața Învierii. În acest interval, când Hristos era mort și puterea răului era considerată la apogeu, forțele malefice aveau libertate deplină să bântuie lumea.

Pentru a se proteja, comunitățile suedeze aprindeau focuri uriașe, pictau cruci cu catran pe ușile grajdurilor și trăgeau cu puști spre cer pentru a speria vrăjitoarele. Credința era atât de puternică încât, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Suedia a trecut printr-o perioadă de vânătoare de vrăjitoare similară celei din Salem: între 1668 și 1676, aproximativ 280 de femei au fost torturate și executate sub acuzații de vrăjitorie, iar ultima condamnare la moarte pentru vrăjitorie în Suedia a avut loc în 1704.

Paradoxal, tocmai această istorie dureroasă a dat naștere, în secolul al XIX-lea, unui obicei vesel pentru copii. Pe măsură ce teama s-a stins și vrăjitoarele au intrat definitiv în sfera folclorului, comunitățile din vestul Suediei au început să îmbrace copiii în vrăjitoare ca o formă de parodie, o demitizare jucăușă a unei frici vechi. Astăzi, păskkäringar sunt o imagine emblematică a Paștelui suedez: copii zâmbitori, cu obraji roșii și mătură de trestie, care bat la ușă oferindu-le vecinilor desene sau scrisori de Paște făcute de mână, în schimbul bomboanelor sau al unor monede. Un fel de Halloween primăvăratic, cu rădăcini mult mai întunecate decât sugerează vizual.                  

Paștele nu e doar o sărbătoare. E o colecție de sărbători, fiecare cu istoria ei, fiecare cu accentul ei și fiecare cu o explicație care merită povestită. 

Paște fericit, indiferent în ce formă alegeți să-l sărbătoriți!