Cine va putea construi centrale noi de energie în România? Se decide printr-un sistem inedit de licitații
România a deschis oficial, de la 1 iulie, prima etapă a unui nou mecanism de alocare a capacității de racordare la rețeaua electrică pentru proiectele de producție și stocare a energiei. Platforma Transelectrica dedicată acestui proces este acum activă, marcând trecerea de la principiul „primul venit, primul servit” la un sistem competitiv, prin licitație, în care investitorii concurează pentru dreptul de a-și racorda proiectele într-o anumită zonă a rețelei naționale.
Printre zonele de rețea vizate de noul mecanism se numără și zona I, care acoperă, potrivit hărții publicate de operatorul de transport, stații precum Iernut, Ungheni și Fântânele, localități din județul Mureș, alături de puncte din zonele Gheorgheni și Bacău.
Calendarul procesului este strict. Participanții își pot înscrie proiectele în platforma Transelectrica până pe 14 iulie, urmând ca pe 24 iulie operatorul să publice lista finală a participanților validați. Investitorii ale căror proiecte se califică vor avea la dispoziție aproximativ patru luni pentru a se pregăti de primele sesiuni de licitație.
Sesiunile zilnice de licitație vor începe pe 30 octombrie 2026 și se vor desfășura în fiecare zi lucrătoare, între orele 08:00 și 13:00, până la epuizarea capacității disponibile în fiecare zonă a rețelei. Capacitatea alocată prin acest proces acoperă o perioadă de 10 ani, începând cu anul 2028.
La licitație se pot înscrie atât proiecte noi de generare sau stocare a energiei, cu o putere de cel puțin 5 MW, cât și companii care au deja centrale electrice în funcțiune și doresc extinderea capacității. Garanția de participare este de 20.000 de euro pe fiecare megawat, calculată la cursul de schimb al BNR din ziua emiterii, sumă care trebuie depusă odată cu transmiterea cererii, nu ulterior atribuirii capacității.
Rămâne însă neclar câtă capacitate va putea fi efectiv scoasă la licitație. În prezent sunt active avize tehnice de racordare cu o putere totală de 87.000 MW, în condițiile în care capacitatea disponibilă de racordare este limitată și chiar epuizată în unele zone cu potențial ridicat, precum Dobrogea.
Un alt factor de incertitudine ține de interesul real al investitorilor privați. Noile reguli impuse de ANRE obligă deținătorii de avize tehnice de racordare și contracte existente să obțină autorizațiile de înființare a capacităților energetice în maximum 12 luni, sub sancțiunea pierderii locului în rețea. Această presiune ar putea determina unii dintre deținătorii actuali de avize să cedeze mai ieftin proiectele lor către investitori care chiar intenționează să construiască centrale sau sisteme de stocare, în locul unei participări la noile licitații organizate de Transelectrica.




