Cofetăria Artizan victima unui credit nedorit de 110.000 euro pentru că Banca Transilvania și statul nu au comunicat 

Andrada Berceanu are peste 15 ani de experiență în cofetărie. A construit un business de la zero, în timp ce în jurul ei piața se umplea de producători fără autorizații care lucrau de acasă. A supraviețuit crizelor, inclusiv pandemiei, iar acum are 12 angajați. Totuși, riscă să piardă tot, nu din cauza pieței, ci din cauza modului în care două instituții ale statului și o bancă au gestionat un program de finanțare care îi promisese jumătate dintr-o investiție necesară.

Povestea ei ascunde frustrarea a sute de antreprenori din toată România care au aplicat la programele naționale de minimis pentru microîntreprinderi sau alte finanțări gestionate de stat și s-au trezit prinși într-un malaxor format de bănci care nu și-a respectat obligațiile procedurale și o agenție de stat care a trimis notificări de eligibilitate fără să fi alocat efectiv banii.

Mecanismul programului era simplu pe hârtie: firma contractează un credit de investiții de la o bancă parteneră și primește de la stat o primă de capital nerambursabilă de maximum 50% din cheltuielile eligibile, dar nu mai mult de 500.000 lei. Andrada Berceanu de la Artizan, a depus proiectul acum mai bine de trei ani. Investiția planificată era de 110.000 de euro, pe care urma să-i investească în utilaje noi pentru cofetărie și un parc auto reînnoit parțial cu o mașină electrică – nimic extravagant, ci doar active care să-i susțină afacerea.

În doi ani și jumătate nu s-a întâmplat nimic. Ba din contră, platforma pe care depusese proiectul a fost desființată, programul restructurat, iar baza de date a fost predată băncilor partenere. Nimeni nu a comunicat nimic cu beneficiarii. Apoi, în vara lui 2025, un telefon: „Ați intrat pe lista proiectelor eligibile la finanțare. Aveți 10 zile să completați anexele și să vă prezentați la banca parteneră.”

Ceea ce nu i s-a spus este că ea se afla, de fapt, pe o listă de așteptare. Banii pentru grant nu fuseseră alocați. Guvernul nu aprobase bugetul. Această situație era documentată: la începutul lui 2024, ministerul de resort tăiase din listele inițiale 139 de firme care credeau că sunt admise la finanțare, coborându-le pe locuri de așteptare, după ce bugetele programelor fuseseră reduse – Microindustrializare de la 85 la 50 milioane lei, Comerț-Servicii de la 74,5 la 50 milioane lei. Notificările trimise beneficiarilor nu reflectau însă această realitate.

Andrada Berceanu s-a prezentat la Banca Transilvania, a trecut prin analiza de bancabilitate, a primit acordul de principiu și a semnat contractul de credit în septembrie 2025. În noiembrie a făcut toate achizițiile, coordonată pas cu pas de bancă, cu fiecare factură verificată și fiecare plată aprobată. A întrebat de zeci de ori, verbal și în scris, dacă totul este în regulă. I s-a spus că da.

„Fiecare plată a fost aprobată de ei, fiecare factură verificată, fiecare transfer confirmat. Am întrebat de zeci de ori, verbal și în scris: mai trebuie ceva? E totul în regulă? De fiecare dată am primit răspunsul că totul merge conform procedurii”, spune Andrada Berceanu.

Când a venit momentul decontului pentru obținerea grantului, problema a ieșit la suprafață. Banca nu transmisese niciodată contractul de credit către autoritatea de proiect (obligație prevăzută explicit prin ordin de ministru, în termen de 24 de ore de la semnare). Fără acel pas, acordul de grant nu putea fi semnat. Fără acordul de grant semnat, achizițiile efectuate sunt automat neeligibile, indiferent cât de corect au fost făcute.

Procedura era clară: banca parteneră era obligată să transmită contractul semnat către AIMM, care urma să verifice eligibilitatea și să semneze acordul de finanțare nerambursabilă. Banca nu a făcut-o. Nici nu verificase cu agenția dacă finanțarea pentru grant exista sau era în așteptare. Pe prima pagină a contractului de credit scria că tragerile nu vor fi eliberate decât dacă există acordul de grant semnat cu autoritatea. Andrada Berceanu a citit clauza și a presupus că banca și-a îndeplinit obligația. De ce altfel ar fi lăsat-o să cheltuie banii?

„Două instituții. Zero comunicare între ele. Dar amândouă mi-au dat undă verde pe proiect, să mă arunc în prăpastie”, spune ea.

Rezultatul: 281.000 lei (valoarea grantului la care era îndreptățită) pierduți. Un credit integral de rambursat, cu dobânzi pe toată suma și cu garanții personale. Perioada de grație expiră în curând, după care creditul se transformă automat într-unul comercial obișnuit, la condiții pe care ea spune că nu le-ar fi acceptat niciodată dacă ar fi știut că programul nu funcționează.

Când a cerut explicații, banca a răspuns sec că responsabilitatea îi aparține beneficiarului. Când a solicitat conciliere prin avocat, banca a refuzat.

Cazul Andradei Berceanu nu este singular. Asociația Consultanților în Management din România (AMCOR) a documentat public că firmele românești se află într-un blocaj sistemic generat tocmai de combinația dintre lipsa de comunicare interinstituțională, modificarea regulilor în timpul implementării, notificările ambigue și comportamentul băncilor partenere care emit acorduri și le retrag sau omit pași procedurali esențiali. Finanțările pentru proiecte cu grant sunt descrise ca tot mai greu de obținut nu din cauza beneficiarilor, ci din cauza modului în care băncile și autoritățile de management gestionează relația dintre ele.

Ministerul Economiei a recunoscut indirect existența problemelor, publicând în noiembrie 2025 modificări care simplifică procedurile programelor Microindustrializare și Comerț-Servicii și flexibilizează relația cu băncile partenere. Modificările vin, însă, prea târziu pentru cei care deja au investit și se află acum în fața unor credite pe care nu le-au semnat cu ochii deschiși.

Andrada Berceanu spune că va merge în instanță, că nu va renunța la ce a construit în 15 ani. Dar mai spune și altceva, pentru toți cei care ar urma pe același drum:

„Antreprenoriatul în România nu ar trebui să te facă să te simți mereu ca o pradă, în bătaia puștii cuiva. Spun povestea asta nu ca să cer milă, ci ca o avertizare, pentru toți cei care vor urma pe același drum fără să știe ce îi așteaptă.”