La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii Biroului Rutier Târgu Mureș au oprit pentru control, pe Bulevardul Pandurilor din localitate, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, înspre strada Cernavodă.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date a reieșit faptul că cel în cauză are dreptul de conduce vehicule suspendat pentru perioada în curs.
În cauză a fost întocmit un dosar penal.
*
La data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 19.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au oprit, pe strada Secuilor Martiri, un autoturism, condus de un tânăr, de 23 de ani.
Urmare a verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit faptul că autovehiculul în cauză figurează a fi radiat din circulație.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” .
***
RECOMANDĂRI RUTIERE ÎN CONTEXTUL SEZONULUI RECE
Având în vedere apropierea sezonului de iarnă și temperaturile negative care urmează să se instaleze în curând, polițiștii reiterează importanța de a respecta regulile de circulaţie, dar și luarea măsurilor de precauție, specifice sezonului.
– Dacă intenționați să vă deplasați în zone situate la altitudini informați-vă despre starea drumurilor din zona respectivă, echipați-vă autovehiculele cu anvelope de iarnă și asigurați-vă că aveți suficient combustibil în rezervor pentru a ajunge la destinație;
– Păstrați în permanență luneta, parbrizul, farurile și numerele de înmatriculare curate;
– Folosiți, pe toate categoriile de drumuri, luminile de întâlnire atât pe timpul nopții cât și pe timpul zilei;
– Adaptați viteza la condițiile de drum, păstrați o distanță suficientă față de autovehiculele care circula în față pentru a putea opri în siguranță în caz de nevoie;
– Folosiți sistemul „mâini libere”atunci când vorbiți a telefon;
-În condiții de ceață folosiți luminile aferente, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare și de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic. De asemenea, în astfel de condiții, circulați cu o atenție foarte mare și evitați, pe cât posibil, manevra depăşirii, iar dacă este necesar, aceasta să fie efectuată numai după o asigurare temeinică;
– În zonele aglomerate acordați o atenție sporită pietonilor, iar dacă sunteți pieton asigurați-vă temeinic înainte de a traversa drumul, doar prin locurile special amenajate.
Reamintim că prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zãpadã, gheaţã sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.
Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zãpadã, gheaţã sau polei fãrã ca acesta sã fie dotat cu anvelope de iarnã, iar în cazul autovehiculului de transport marfã cu o masã totalã maximã autorizatã mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducãtorului auto, fãrã ca acestea sã fie echipate cu anvelope de iarnã pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fãrã a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.485 şi 3.300 lei), iar sancţiunea contravenţională este însoţită de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.
Polițiștii din județul Mureș vă urează drumuri bune, fără evenimente sau incidente rutiere neplăcute!