Stirile Punctul

Congresul Marisiensis a reunit peste 1.500 de participanți la ediția aniversară cu numărul 30

Ediția cu numărul 30 a Congresului Național cu participare internațională Marisiensis, organizată de Liga Studenților din Târgu Mureș în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, a adunat peste 1.500 de participanți din România și din străinătate.

La eveniment au participat studenți, medici, farmaciști și cadre didactice, congresul confirmându-și statutul de una dintre cele mai importante manifestări academice și științifice dedicate domeniului medical.

Potrivit organizatorilor, ediția aniversară a înregistrat cifre record. Programul a inclus 138 de workshopuri și 70 de cursuri, susținute de aproape 400 de lectori. De asemenea, în cadrul congresului au fost prezentate peste 1.000 de lucrări și prezentări științifice.

Reprezentanții UMFST au subliniat că amploarea evenimentului reflectă interesul tot mai mare pentru schimbul de experiență și dezvoltarea profesională în domeniile medicinei, farmaciei și științelor conexe. Participanții au avut oportunitatea de a interacționa cu specialiști din țară și din străinătate, de a participa la sesiuni practice și de a descoperi cele mai noi tendințe și rezultate din cercetarea medicală.