Aproape o oră le-a trebuit consilierilor locali să se pună de acord cu reabilitarea unor străzi din municipiu, asta cu toate că subiectul pus în discuţie nu se referea la stabilirea nominală a acestor străzi. Fiecare consilier a susţinut cauza străzii pe care locuieşte, solicitând ca şi aceasta să fie inclusă în planurile de reabilitări ale Primăriei. Primarul Sorin Megheşan a explicat criteriile care au stat la baza alegerii anumitor străzi, acestea fiind lipsa canalizării care trebuie realizată înaintea asfaltării, numărul de locuitori şi desigur fondurile bugetare.
În cele din urmă, la şedinţă s-a aprobat lista propusă de executiv, unde au intrat străzile Viilor, Libertăţii, Gorunului, Salviei, Porumbeilor, Crângului, Câmpului, Octavian Goga, Movilei, Crinului, Eternităţii, 9 Mai, Marinei, Cooperaţiei, pentru care s-a aprobat doar documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici.
Tot săptămâna trecută, joi, s-a aprobat şi realizarea studiilor de fezabilitate pentru reţea de apă în cartierul Tineretului – Industriei şi reţea de canalizare menajeră şi pluvială pe străzile Griviţei, Aleea A, Aleea B şi Fabricii. Pentru ducerea la îndeplinire a acestor lucrări vor trebui găsite şi resursele bugetare, care se stabilesc odată cu votarea bugetului, în ultima şedinţa nefiind pusă în discuţie şi nici luată vreo decizie în acest sens.
Mircea Barbu