Corul Royal Russell din Londra în concert la Târgu Mureș
Corul Royal Russell din Londra în concert la Târgu Mureș

Corul Royal Russell din Londra în concert la Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș are plăcerea de a vă invita la un eveniment muzical de excepție: concertul Corului Școlii Britanice Royal Russell din Londra, una dintre cele mai apreciate formații corale școlare din Regatul Unit.

Concertul susținut de Corul Școlii Britanice Royal Russell din Londra va avea loc marți, 1 iulie 2025, de la ora 17:00, la Palatul Culturii din Târgu Mureș.

Ansamblul este alcătuit din 26 de elevi talentați, de toate vârstele, care vor impresiona prin calitatea interpretărilor și varietatea repertoriului. Programul va include lucrări remarcabile, precum Magnificat în Si minor de H. Noble și celebra piesă Bridge Over Troubled Water de Simon & Garfunkel.

Concertul face parte din turneul corului în România și oferă publicului o oportunitate rară de a asculta un ansamblu coral de prestigiu, într-un spațiu cu o deosebită valoare istorică și culturală. Accesul la eveniment este gratuit.