De la fabrici, la centre culturale – 3 reconversii industriale care ar trebui să inspire Târgu Mureșul

Există un moment, în viața fiecărui oraș industrial, în care fabricile se opresc, iar clădirile rămân. Ce faci cu ele? Le demolezi și construiești blocuri? Le lași să se prăbușească singure? Sau le dai o viață nouă?

Târgu Mureșul cunoaște bine acest scenariu. Orașul a avut parte de fabrici, hale și spații industriale care fie au dispărut sub excavatoare, fie supraviețuiesc ca ruine în peisajul urban. Dar în alte părți ale Europei, în orașe de mărime și profil similare cu al nostru, halele industriale abandonate au devenit exact opusul: cele mai vii, mai creative și mai profitabile locuri din oraș.

Trei povești care merită spuse, ca să inspire.

Košice, Slovacia: fabrica de tutun care a devenit plămânul creativ al orașului

Košice e un oraș de vreo 230.000 de locuitori, al doilea ca mărime din Slovacia, centru regional, universitar, cu un centru istoric frumos dar nu spectaculos, cu problemele tipice ale unui fost oraș industrial est-european care încearcă să-și găsească identitatea în lumea de după ’89. 

Într-un colț al centrului vechi stătea uitată o fostă fabrică de tutun din secolul al XIX-lea. Transformarea a venit nu de la primărie, ci de la un grup de antreprenori culturali locali care au văzut în fabrică ceea ce alții nu vedeau: spațiu cu suflet, cu identitate, care nu trebuia demolat și reconstruit, ci doar activat. Așa s-a născut Tabacka Kulturfabrik, un centru cultural independent care funcționează astăzi ca un ecosistem creativ complet. La parter, un bistro cu mese lungi unde la prânz vin studenți, freelanceri și corporatiști deopotrivă. La etaj, spații de co-working unde lucrează designeri, programatori și mici agenții de publicitate. Într-o aripă, o sală de concerte și un spațiu de expoziții care găzduiește de la jazz experimental la instalații de artă contemporană. În curtea interioară, festivaluri, proiecții de film, târguri de design local.

Tabacka nu a necesitat investiții publice masive, ci a arătat mai degrabă curajul de a vedea potențialul acolo unde alții vedeau doar pereți vechi. Astăzi, fabrica de tutun e probabil cel mai cunoscut loc din Košice.

Szczecin, Polonia: abatorul vechi care a redat malul apei cetățenilor

Szczecin e un port la Marea Baltică. Pe malul râului Oder, într-o zonă industrială dezafectată, se afla Stara Rzeźnia, vechiul abator. Un ansamblu de clădiri masive din cărămidă roșie, construite la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu acea frumusețe funcțională, pe care o au construcțiile industriale de altădată.

Ani de zile zona a fost inaccesibilă, un depozit de ruine și buruieni. Reconversia Stara Rzeźnia a fost, spre deosebire de Košice, un proiect coordonat de autorități, dar cu implicarea puternică a comunității locale. Clădirile de cărămidă au fost restaurate cu grijă, păstrându-le caracterul industrial. În interiorul lor au apărut restaurante, săli de expoziții, birouri pentru firme creative și spații multifuncționale care găzduiesc evenimente pe tot parcursul anului. Dar cel mai important lucru pe care l-a făcut proiectul a fost să deschidă malul apei, să transforme o zonă industrială moartă într-o promenadă publică vie, conectată la restul orașului.

Tampere, Finlanda: fabricile textile care au rescris identitatea orașului

Dacă Košice și Szczecin sunt povești despre clădiri individuale, Tampere e povestea unei transformări la scara unui cartier întreg și apoi a orașului.

Timp de peste un secol, economia orașului s-a bazat pe industria textilă, iar inima acestei industrii era complexul Finlayson, un ansamblu imens de fabrici de bumbac construit pe malul unui curs de apă, cu clădiri din cărămidă de toate dimensiunile, coșuri de fabrică și hale cu luminatoare industriale.

Când industria textilă s-a prăbușit, Tampere a avut de ales: demolează și construiește de la zero sau păstrează și reinterpretează. A ales a doua variantă, iar rezultatul e astăzi cel mai elocvent exemplu european de transformare a identității unui oraș prin patrimoniul său industrial.

Într-o fostă hală de filare funcționează acum un cinematograf multiplex. Un fost depozit de bumbac, Muzeul Muncii (Werstas) spune azi povestea clasei muncitoare finlandeze. Alte clădiri găzduiesc restaurante, birouri, spații de co-working și galerii de artă. Fabricile nu au fost „curățate” de trecutul lor industrial. Dimpotrivă, elementele originale au fost păstrate cu grijă: grinzile metalice, canalele de ventilație, pardoselile de beton lustruit, macaralele de pod devenite elemente decorative.

Cel mai remarcabil lucru la Tampere nu e calitatea reconversiei, ci modul în care și-a îmbrățișat trecutul, l-a celebrat și l-a transformat în cel mai puternic argument de marketing urban. 

Ce legătură au toate cu Târgu Mureșul?

Hai să ne gândim la toate fabricile după care plângem nostalgic, unele deja rase complet și transformate în clădiri anoste, lipsite de spații publice destinate interacțiunii sociale. Însă hai să ne gândim și zonele care încă nu au dispărut, deși o parte din ele deja sunt vizate pentru dezvoltări imobiliare (vezi Mobex sau chiar și Uzina Foto, care pășise într-o direcție alternativă bună, dar pare s-o ia tot în direcția mobilării cu blocuri de locuit).

Revenind la cele trei exemple, ele în comun câteva lucruri esențiale. Niciunul nu e un oraș-capitală. Niciunul nu avea un buget nemărginit. Toate trei sunt orașe de mărime medie, cu trecut industrial, cu problemele tipice ale tranziției de la economia de producție la economia de servicii și creativitate. Adică exact tipul de oraș care e și Târgu Mureșul. Asta ca să nu avem prea multe scuze.