De la Peter Pan la problemele adolescenților: Teatrul Ariel pregătește o stagiune pentru toate vârstele
Teatrul pentru copii și tineret Ariel din Târgu Mureș, aflat sub egida Consiliului Județean Mureș, își plănuiește cu entuziasm noua stagiune care se va deschide la mijlocul lunii septembrie.
Premierele programate începând cu luna noiembrie sunt Peter Pan, în regia Oanei Leahu, Sarea-n bucate, în regia Georgetei Lozincă și un spectacol de incluziune socială dedicat adolescenților cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, ne-a informat managerul teatrului doamna Mariana Iordache, secretarul literar în cadrul secției române.
Un element de noutate al stagiunii viitoare îl reprezintă extinderea activității prin organizarea unor deplasări în afara municipiului Târgu Mureș. În vederea promovării producțiilor sale și a facilitării accesului unui public cât mai larg la gama artistică a instituției, Teatrul Ariel a inclus în program reprezentații în municipiile Reghin și Târnăveni.
Aceste deplasări au un rol important atât în diversificarea accesului la actul cultural pentru comunitățile din alte localități, cât și în creșterea vizibilității teatrului și a producțiilor sale. Totodată, ele contribuie la consolidarea schimburilor culturale și la promovarea repertoriului instituției în afara spațiului în care aceasta își desfășoară activitatea curentă.
Teatrul Ariel își propune ca stagiunea viitoare să acorde o atenție sporită adolescenților, iar pentru aceștia pregătește în premieră un spectacol de tip TIE (Theatre In Education), spectacol de pedagogie dramatică care va aborda subiecte delicate, dar actuale ale tinerilor. Spectacolul va avea ca temă principală bullying-ul, un fenomen des întâlnit mai ales în școli și care poate avea efecte devastatoare asupra sănătății mintale a adolescenților și tinerilor. Un element important de menționat este faptul că textul va fi scris pe baza unei cercetări realizate de către autor în rândul elevilor de gimnaziu și al liceenilor.
Începând din această toamnă, Teatrul Ariel vă invită să descoperiți o nouă stagiune, cu un repertoriu variat, conceput pentru toate categoriile de vârstă. Publicul va putea alege din spectacole dedicate celor mai mici spectatori, cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani, dar și din producții destinate copiilor, tinerilor și adulților.
Doamna Mariana Iordache, secretarul literar în cadrul secției române a făcut o scurtă retrospectivă a activității din stagiunea 2025–2026. În stagiunea trecută, secția română a Teatrului Ariel și-a consolidat repertoriul prin mai multe producții noi, adresate unor categorii variate de vârstă, de la copii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani până la adolescenți și familii. Printre premierele stagiunii s-au numărat Mărioara și Vasilache, Carpe Diem – Carpe Omnia, Prințul roșcat sau Băiatul fără nume, Mareșala, spectacol nominalizat la Gala UNITER, și Zoo, prima producție a secției române dedicată celor mai mici spectatori.
Totodată, stagiunea trecută a însemnat și o atenție sporită acordată accesului la cultură și rolului educativ și social al teatrului. Prin proiectul „Un zâmbet, o păpușă, o șansă, o duminică fermecată”, realizat în parteneriat cu cluburile Rotary și Grădina Zoologică din Târgu Mureș, copiii proveniți din medii defavorizate au beneficiat, timp de șase luni, de spectacole de teatru și activități culturale gratuite.
Prin diversitatea repertoriului și deschiderea către noi forme de colaborare și dialog artistic, Teatrul pentru copii și tineret Ariel continuă să își consolideze rolul în viața culturală a comunității mureșene.




