Stirea zileiStirile Punctul

Deputatul Răzvan Biro, prins în scandalul financiar AUR. Instanța respinge schema de evaziune

Tribunalul Ilfov a respins recent o manevră juridică prin care Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) încerca să recupereze sume importante blocate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Printre parlamentarii implicați în această operațiune se numără și deputatul mureșean Răzvan Biro.

Instanța a respins cererea prin care Biro solicitase emiterea unei ordonanțe de plată împotriva propriului partid. Magistrații au constatat că nu există o bază legală pentru această pretenție financiară, respingând astfel schema prin care conducerea AUR dorea să forțeze statul român să plătească datorii de campanie considerate ilegale.

Alături de deputatul mureșean, în aceeași situație se află încă alți patru deputați, Ramona Lovin, Dan Tănasă, Cristian Fabian Radu, Teodor Cosmin Iosub și senatoarea Cristina Gabriela Dumitrescu. Toți au dat în judecată formațiunea politică din care fac parte, într-o încercare coordonată de a obține ordonanțe de plată care să ocolească AEP.

Sursa problemei se află în refuzul categoric al AEP de a deconta peste 2 milioane de euro cheltuiți de AUR în campaniile electorale din 2024. Autoritatea a identificat încălcări grave ale legislației privind finanțarea partidelor: împrumuturi care au depășit limitele legale și concentrarea finanțării dintr-o singură sursă.

Conform informațiilor publice, finanțarea provine de la Maricel Păcuraru, patronul trustului media Realitatea Plus. Acesta are o condamnare penală definitivă din noiembrie 2014, când a fost trimis la închisoare pentru 4 ani după ce a prejudiciat Poșta Română cu aproape 3 milioane de euro.

Strategia elaborată de conducerea AUR prevedea ca membrii săi de partid să solicite instanței emiterea de ordonanțe de plată împotriva formațiunii, ceea ce ar fi permis executarea silită și virarea banilor fără verificările AEP. Tribunalul a considerat însă că nu există creanțe valabile care să justifice astfel de ordonanțe.

Respingerea cererilor lasă parlamentarii implicați, inclusiv deputatul mureșean Răzvan Biro, în situația de a răspunde personal pentru sumele împrumutate. Potrivit documentelor judiciare, aceștia riscă să rămână cu datorii substanțiale pe termen lung, întrucât partidul nu poate acoperi aceste cheltuieli din fonduri publice, acestea fiind blocate de autoritățile electorale pentru nerespectarea legii.