Directoarea Școlii Gimnaziale Cristești rămâne pe funcție – cererea sa de eliberare respinsă de IȘJ
Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Mureș a respins, în ședința din 27 aprilie 2026, solicitarea profesoarei Siklódi Beáta de încetare a detașării pe funcția de director la Școala Gimnazială Cristești, începând cu data de 22 iunie 2026.
Decizia, consemnată la articolul 2 din Hotărârea nr. 18 a CA al ISJ Mureș, vine chiar cu o motivație dublă. În primul rând, perioada imediat următoare datei solicitate coincide cu desfășurarea Evaluării Naționale și a Admiterii în licee pentru absolvenții clasei a VIII-a, examene care necesită continuitate în conducerea unității de învățământ. În al doilea rând, Proiectul PNRAS aflat în derulare la nivelul școlii trebuie finalizat de către reprezentantul legal actual, ceea ce face imposibilă o schimbare de conducere în acel interval.
