Stirile Punctul

Drumurile expres noi din România vor avea bandă de urgență și alveole de staționare

CNAIR schimbă standardele de proiectare pentru drumurile expres din România, astfel încât noile șosele de acest tip să includă bandă de urgență și alveole speciale pentru staționarea autovehiculelor în caz de avarie.

Decizia a fost luată de Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, după o analiză a traficului pe rețeaua existentă de drumuri expres. Scopul anunțat este creșterea siguranței rutiere pe aceste drumuri de mare viteză.

Potrivit noilor standarde, platforma drumurilor expres va fi lărgită de la 21,5 metri la 23 de metri. Modificarea va permite amenajarea unei benzi de staționare de urgență cu lățimea de 2,5 metri.

În plus, pe drumurile expres vor fi introduse alveole de urgență, destinate opririi vehiculelor în caz de avarie. Acestea vor fi amplasate la distanțe cuprinse între 1,5 și 3 kilometri, în zone cu vizibilitate bună, și vor avea o lungime de 145 de metri.

Aplicarea noilor reguli va depinde de stadiul fiecărui proiect. Pentru drumurile expres deja existente sau aflate în fază avansată de finalizare, precum Craiova – Pitești, Tureni – A3 și Brăila – Galați, modificările vor putea fi introduse ulterior, prin proiecte viitoare de modernizare.

În schimb, pentru proiectele aflate încă în pregătire și neimplementate, cum sunt Arad – Oradea și Suceava – Siret, noile cerințe vor fi integrate direct în etapa de proiectare.

Sursa: Economedia