Dumitrița Gliga: Drumul din Nadeș spre Măgheruș, se finalizează!
🔴În ciuda blocajului venit de la Guvern! Și lucrările merg înainte datorită efortului firmei executante și al autorităților locale, care s-au mobilizat pentru ca investiția să fie dusă până la capăt, în ciuda blocării finanțării.
❗Din păcate, situația se repetă. Anul trecut, printr-o adresă transmisă la un sfârșit de săptămână, Guvernul Bolojan a oprit investițiile, după luni în care firmele care lucrau în comunitățile din țară așteptaseră plata lucrărilor deja executate.
❗La fel s-a întâmplat și săptămâna trecută. Prin adresa Ministerului Dezvoltării din 10 septembrie 2026, beneficiarii Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” – drumuri, apă și canalizare – au fost informați că s-au epuizat creditele bugetare alocate programului pentru anul în curs și că, începând cu 11 septembrie, se sistează depunerea solicitărilor de transfer.
Firmele care execută lucrările și-au pierdut speranța că vor avea predictibilitate și că lucrările executate vor fi plătite la timp. Și totuși, acolo unde mai pot, continuă. Își asumă costuri și riscuri pentru a nu lăsa lucrările neterminate.
‼️Dar sunt câteva întrebări cât se poate de concrete: Cine plătește pentru aceste întârzieri? Cine suportă creșterile de prețuri? Cine suportă costurile suplimentare atunci când lucrările trebuie refăcute sau reluate din cauza colmatării ori pentru că nu au putut fi finalizate la timp? Aceste costuri nu dispar odată cu oprirea finanțării. Cineva le plătește! Tot statul, din contribuțiile tuturor…
⚫Da, e important să ținem deficitul bugetar sub control. Dar deficitul trebuie să reflecte realitatea. Dacă amânăm plata unor lucrări deja executate, a serviciilor din sănătate sau a altor obligații ale statului, datoriile nu dispar. Doar sunt ascunse, ca să „dea bine” în poză Guvernul…
🔴Până la urmă, tot firmele și primarii trag să ducă lucrările la capăt, caută soluții și fac eforturi pentru ca investițiile să nu se oprească. Pentru binele oamenilor!
La Nadeș, asta se întâmplă acum. Drumul spre Măgheruș se finalizează.
‼️Pentru că, dacă ne dorim o Românie modernă, avem nevoie de drumuri, apă, canalizare și infrastructură în fiecare comunitate. Fiindcă, dincolo de calculele politice ale Guvernului Bolojan, sunt oameni. Iar viața lor nu poate fi pusă pe pauză printr-o adresă.
deputat Dumitrița Gliga




