D.G.Stirile Punctul

Dumitrița Gliga: Legea vânătorii, responsabilitate și continuitate

Am participat astăzi, la invitația colegei mele, Natalia Intotero, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, la o dezbatere privind modificarea legislației din domeniul cinegetic.

La discuții au participat foști miniștri ai Mediului și Agriculturii, parlamentari, reprezentanți ai asociațiilor de vânătoare, ai Romsilva, ai Gărzii Forestiere Naționale și specialiști în domeniu.

Așa cum am spus și în cadrul dezbaterii, România are o faună cinegetică bogată, o adevărată avuție națională. Avem specii valoroase, iar faptul că ele s-au păstrat și au fost protejate de-a lungul anilor se datorează și celor care au gestionat cu responsabilitate fondurile de vânătoare. În spatele acestei munci sunt oameni, asociații, ani de experiență și resurse semnificative investite privat în protejarea faunei.

Una dintre temele importante ale discuțiilor a fost menținerea priorității gestionarului consacrat în atribuirea gestionării fondurilor. Cred că experiența și investițiile celor care și-au respectat obligațiile trebuie recunoscute. Continuitatea contează, mai ales atunci când vorbim despre gestionarea responsabilă a faunei și despre asociații care au legături strânse cu comunitățile locale.

Avem o lege bună, dar perfectibilă. Unele prevederi trebuie clarificate, iar anumite proceduri pot fi îmbunătățite. Nu toate problemele vin însă din lege. Unele țin de felul în care este aplicată.

🐻Discuțiile au vizat și evaluarea populațiilor de lup și urs. Este nevoie de date științifice credibile și de măsuri adaptate situației din fiecare zonă a țării. Siguranța oamenilor trebuie să fie o prioritate, fără să neglijăm obligațiile de conservare a faunei și necesitatea de a găsi soluții pentru pagubele produse agricultorilor și fermierilor.

Ca la orice dezbatere, au existat opinii diferite, argumente pro și contra, dar și probleme concrete care merită analizate cu atenție.

Apreciez deschiderea doamnei ministru pentru dialog și faptul că discuțiile vor continua cu reprezentanții societății civile.

Este calea firească înainte de a decide ce trebuie schimbat în legislație și ce merită păstrat.

deputat Dumitrița Gliga