Dumitrița Gliga: Palatele și Cluburile Copiilor și bursele sociale pentru elevi
Este foarte importantă păstrarea accesului gratuit la activitățile Palatelor și Cluburilor Copiilor. Pentru mulți copii, acestea sunt o șansă reală de a face sport, muzică, arte sau alte activități pe care familiile lor poate nu și le-ar permite altfel.
❗În județul Mureș, la Palatul Copiilor sunt înscriși aproximativ 5.000 de copii, în peste 50 de cercuri, iar toate activitățile sunt gratuite. Copiii pot alege de la dans sportiv, dans contemporan, gimnastică ritmică, artă, canto și teatru până la aeromodele, karting, judo sau tenis de masă. Activitățile sunt organizate pe trei niveluri: începători, avansați și performanță.
🔵Ministerul Educației a pus în dezbatere publică de asemenea propunerea ca, din anul școlar 2026–2027, bursele sociale să fie acordate doar pe perioada cursurilor, nu și în vacanțe. Cred că această prevedere trebuie reconsiderată, pentru că nevoile unui copil aflat într-o situație vulnerabilă nu dispar odată cu încheierea cursurilor și nu intră în vacanță.
❗În județul Mureș, peste 21.000 de elevi beneficiază lunar de bursă socială. Aproximativ 14.500 provin din familii cu venituri mai mici de 50% din salariul minim net, circa 1.600 sunt copii cu unul sau ambii părinți decedați, aproximativ 2.000 beneficiază pe criterii medicale, iar în jur de 3.000 provin din familii beneficiare de venit minim de incluziune.
Cu atât mai mult cu cât România are în continuare cea mai ridicată rată de părăsire timpurie a școlii din Uniunea Europeană, trebuie să avem grijă ca măsurile de reducere a cheltuielilor să nu îi afecteze tocmai pe copiii care au cea mai mare nevoie de sprijin. Orice măsură care îi ajută să rămână aproape de școală trebuie protejată.
PSD a făcut deja un demers la nivel european, solicitând Comisiei Europene să analizeze aceste măsuri dorite de Guvernul României și impactul lor asupra copiilor vulnerabili – măsuriaflate de altfel în contradicție și cu politica UE.
Susțin menținerea burselor sociale și în vacanțe și protejarea activităților la care au acces gratuit copii, prin Palatele și Cluburile Copiilor. Putem și trebuie să facem economii acolo unde se poate, dar nu acolo unde se construiește viitorul copiilor.




