D.G.Stirile Punctul

Dumitrița Gliga: PSD își retrage sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan

O consecință inevitabilă, rezultată din lipsa de colaborare a premierului cu partidele din coaliție a pus Partidul Social Democrat în situația nedorită de a se retrage din Guvernul Bolojan.

În fapt, prin decizia de retragere din guvernul condus de Ilie Bolojan, doar se recunoaște o situație deja existentă, pentru că oricum premierul s-a comportat ca și cum PSD nu ar exista.

Deși de la început a fost cât se poate de clar că va conduce o coaliție de guvernare, care presupune automat colaborare, dl Bolojan a luat decizii unilaterale și a tratat tot timpul PSD ca pe un adversar politic, uitând că a fost investit în funcția de premier cu susținerea PSD, din poziția partidului cu cea mai mare pondere în coaliție.

Pe de altă parte, în condițiile în care:
▪️80% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
▪️premierul se pregătește să înstrăineze active economice din sectorul strategic, precum Romgaz sau Hidroelectrica, fără acordul membrilor din coaliție
▪️România a intrat în recesiune ca urmare a măsurilor de austeritate impuse de premierul Ilie Bolojan
▪️dialogul este refuzat cu încăpățânare

Cu 97.7% din voturile membrilor PSD, s-a luat decizia de a nu mai susține un premier care s-a distanțat atât de partenerii din propria coaliție de guvernare, cât și de obiectivele românilor.

Prin urmare, cerem demisia premierului Ilie Bolojan, inițierea consultărilor cu partidele din coaliție, sub medierea președintelui României și numirea unui nou premier.

deputat Dumitrița Gliga