După oprirea lucrărilor din cauza lipsei unui aviz, constructorul anunță mobilizare masivă pe drumul Sovata–Eremitu: 200 de muncitori și 130 de utilaje
Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 153, între Sovata și Eremitu, sunt în centrul unei mobilizări importante de resurse, după ce, în urmă cu câteva zile, Poliția Rutieră Mureș a constatat că intervențiile se desfășurau fără avizul necesar și a sancționat constructorul. FAR Foundation anunță acum un obiectiv ambițios: realizarea a 70% din lucrările planificate în următoarele două luni.
Potrivit companiei, pe șantier au fost mobilizate 130 de echipamente și utilaje, alături de 200 de muncitori. Activitatea este susținută de trei baze proprii de producție, iar intervențiile vizează lărgirea carosabilului, frezarea, consolidarea drumului și lucrări la poduri și podețe.
Constructorul precizează că mobilizarea acoperă întregul sector Eremitu–Sovata, cu o lungime de aproximativ 24 de kilometri, conform comunicării sale.
Anunțul vine după incidentul din 4 noiembrie 2026, când polițiștii Serviciului Rutier Mureș au verificat lucrările, în urma sesizărilor primite de la cetățeni.
În timpul controlului, oamenii legii au constatat că pe aproximativ 20 de kilometri se executau lucrări fără avizul Poliției Rutiere, obligatoriu potrivit legislației privind circulația pe drumurile publice.
Societatea care executa lucrările a fost amendată cu 10.812,50 de lei, iar intervențiile au fost oprite din cauza lipsei avizului.
În noua comunicare, FAR Foundation prezintă mobilizarea utilajelor și a muncitorilor, însă nu precizează dacă avizul Poliției Rutiere a fost obținut între timp și dacă toate lucrările pot continua în condiții legale.
Modernizarea DJ 153 este unul dintre proiectele importante de infrastructură rutieră din județul Mureș. Investiția are o valoare totală de aproximativ 225 de milioane de lei, fiind finanțată prin Programul Regiunea Centru 2021–2027.
Contractul de execuție, în valoare de aproximativ 112 milioane de lei fără TVA, a fost atribuit asocierii FAR Foundation – Rostdorstroy, durata contractuală a lucrărilor fiind de 30 de luni. 557981-2026+1
Proiectul prevede, pe lângă reabilitarea carosabilului, modernizarea podurilor, amenajarea unor piste pentru biciclete, refacerea stațiilor de autobuz și îmbunătățirea siguranței rutiere.
Modernizarea drumului va îmbunătăți legătura dintre Valea Nirajului și zona turistică Sovata, facilitând deplasările localnicilor și accesul turiștilor.




