Stirile Punctul

Ediţia din acest an a Sărbătorii Meşteşugurilor Ardeleneşti – în septembrie, în Cetatea Medievală

A IV-a ediţie a Sărbătorii Meşteşugurilor Ardeleneşti de la Târgu Mureş va avea loc în luna septembrie, în Cetatea Medievală, tema centrală din acest an fiind lutul, ca simbol al legăturii profunde dintre om şi natură.

„Cea de-a IV-a ediţie a Sărbătorii Meşteşugurilor Ardeleneşti va avea loc în perioada 19-20 septembrie 2026, în Cetatea Târgu Mureş. Evenimentul aduce în prim-plan valorile autentice ale culturii tradiţionale ardeleneşti, reunind cunoştinţele acumulate de-a lungul secolelor, măiestria meşterilor şi respectul faţă de patrimoniul cultural. Organizatorii îşi propun nu doar conservarea acestor valori, ci şi transformarea lor într-o tradiţie vie, capabilă să se reinventeze, păstrându-şi în acelaşi timp autenticitatea. Meşteşugurile reprezintă o moştenire care poate dăinui doar prin practică, iar acest eveniment contribuie la transmiterea ei mai departe. Tema centrală a ediţiei din acest an este lutul, un material ancestral care creează o legătură profundă între om şi natură şi care a influenţat de-a lungul timpului viaţa cotidiană”, au anunţat organizatorii, într-un comunicat de presă.

Universul olăritului şi al ceramicii va fi prezent în toate componentele programului, susţin organizatorii, prin expunerea de vase lucrate la roată, obiecte decorate, precum şi creaţii tradiţionale şi contemporane.

„Publicul va avea posibilitatea de a participa activ la ateliere şi demonstraţii, descoperind tehnici specifice precum modelarea la roată, decorarea, tehnica de ‘scriere’ cu cornul, experimentând direct procesul de lucru cu lutul. Programul evenimentului include demonstraţii de meşteşuguri, ateliere interactive, târg de produse meşteşugăreşti, prezentări de tehnici de olărit şi modelaj ceramic, expoziţii tematice, prelegeri etnografice, precum şi spectacole de muzică popular”, se mai arată în comunicat.

Organizatorii evenimentului sunt Federaţia Asociaţiilor Meşteşugăreşti din Transilvania, Fundaţia Casa Tradiţiilor Ardeleneşti, Asociaţia de Etnografie şi Artă Populară şi Casa Tradiţiilor, care promit „o experienţă culturală autentică dedicată tradiţiei, creativităţii şi meşteşugului”. AGERPRES