Explozia mașinilor chinezești în Europa – vânzările s-au dublat față de anul trecut
Producătorii auto din China își consolidează rapid poziția pe piața europeană, ajungând să dețină, luna trecută, peste 11% din vânzările de autoturisme noi din Europa, potrivit unei analize realizate de platforma de tranzacționare eToro. Creșterea este susținută în special de cererea constantă pentru modelele hibride plug-in, vândute la prețuri mai accesibile decât cele ale concurenței occidentale.
Potrivit datelor Dataforce, o treime din înmatriculările de vehicule hibride reîncărcabile din luna iulie au aparținut unor mărci precum Jaecoo, parte a grupului Chery Automobile. Analistul eToro Bogdan Maioreanu explică faptul că, spre deosebire de mașinile complet electrice, aceste modele hibride nu sunt încă supuse unor taxe vamale suplimentare din partea Uniunii Europene, deși Comisia Europeană analizează și posibilitatea introducerii unor taxe compensatorii pentru hibridele chinezești.
Prețul redus rămâne principalul avantaj al mărcilor chinezești. Potrivit unei estimări citate de analistul eToro, trei sferturi din vânzările automobilelor chinezești în Uniunea Europeană provin de la trei companii cu modele accesibile: SAIC Motor, proprietarul mărcii MG, alături de BYD și Chery. În plus, tot mai mulți cumpărători europeni par să nu mai fie influențați de originea mărcii: aproape patru din zece participanți la un sondaj internațional au declarat că nu au nicio reținere să cumpere o mașină chinezească.
În prima jumătate a anului 2026, mărcile chinezești au înmatriculat aproximativ 663.000 de autoturisme în Europa, o creștere de peste 100% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cota lor de piață combinată a urcat astfel la circa 9,2%, față de aproximativ 4,5% în prima jumătate a anului 2025. MG rămâne liderul detașat al mărcilor chinezești vândute în Europa, însă BYD se apropie rapid, iar Omoda-Jaecoo și Leapmotor înregistrează cele mai accelerate ritmuri de creștere.
Nu toate mărcile chinezești au însă parte de succes pe continent. NIO, producătorul specializat pe segmentul premium, a înregistrat scăderi drastice ale vânzărilor în unele piețe europene: în Germania, înmatriculările au scăzut cu aproape 90% față de anul trecut, ajungând la doar 18 vehicule, iar în Olanda scăderea a fost de 88%, până la 8 unități. Compania mizează în continuare, pe piața europeană, pe o platformă tehnologică mai veche, în timp ce noile modele destinate pieței chineze nu sunt așteptate în Europa decât la finalul anului 2027.
La nivel global, situația arată diferit: NIO a raportat, pentru trimestrul al doilea din acest an, venituri de aproximativ 4,74 miliarde de dolari, în creștere cu peste 69% față de anul trecut, deși sub așteptările analiștilor. Livrările totale au ajuns la peste 107.000 de vehicule, incluzând modele sub mărcile NIO, ONVO și FIREFLY. Compania estimează, pentru trimestrul al treilea, livrări de până la 111.000 de unități.
Cu toate acestea, acțiunile NIO au continuat să scadă pe bursă, pierzând peste 10% doar în ultima săptămână și aproape un sfert din valoare de la începutul anului. Potrivit analistului eToro, compania se numără totuși printre acțiunile preferate ale investitorilor individuali din România, fiind pe locul trei în topul celor mai deținute titluri chinezești de către românii activi pe platforma eToro.




