O amplă expoziție în aer liber, dedicată operei de-o viață a sculptorului József Szőke, artist de renume internațional născut la Reghin, poate fi vizitată până pe 14 septembrie 2025 în grădina neo-renascentistă a Bazarului Várkert din Budapesta.
Evenimentul oferă publicului prilejul de a explora universul artistic al lui Szőke, marcat de o profundă reflecție asupra legăturii dintre suflet și cosmos. Lucrările sale monumentale, recunoscute pentru forța expresivă și simbolismul intens, sunt reunite într-un cadru spectaculos, care valorifică armonia dintre artă și natură.
Expoziția reprezintă nu doar un omagiu adus creației unui artist emblematic, ci și o invitație la meditație și contemplare în mijlocul unei grădini istorice din inima capitalei Ungariei.









Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.