Festivalul „Sighișoara Medievală” revine cu ediția 30
Festivalul „Sighișoara Medievală” revine cu ediția 30

Festivalul „Sighișoara Medievală” revine cu ediția 30

În perioada 25 – 27 iulie 2025, Cetatea Medievală a Sighișoarei se va transforma, ca în fiecare vară, într-un tărâm de poveste, unde cavaleri, domnițe și zâne își dau întâlnire cu trecutul glorios.

Ajuns la ediția aniversară cu numărul XXX, Festivalul „Sighișoara Medievală” oferă vizitatorilor o incursiune autentică în atmosfera Evului Mediu. Timp de trei zile, călătorul modern poate trăi experiența unei lumi de demult – de la straie și obiceiuri, până la meșteșuguri și arte uitate.

Evenimentul va fi organizat pe mai multe secțiuni tematice: muzică medievală, dansuri istorice, parade spectaculoase, reprezentații de teatru și ateliere interactive, care vor aduce în prim-plan farmecul și rafinamentul unei epoci fascinante.

Mai jos se află programul festivalului organizat pe zile:
VINERI, 25 IULIE 2025

Sala Festivă – Primăria Municipiului Sighișoara

  • 17:00 – Conferință de deschidere: „Sighișoara Medievală la cea de-a XXX-a ediție” – dr. Nicolae Tesculă
  • 17:30 – Conferință: „Intelectualii Sighișoarei în Evul Mediu” – prof. univ. dr. Adinel Dincă

Parada de Deschidere

  • 19:00 – Str. 1 Decembrie 1918 → Hermann Oberth → Piața Hermann Oberth → Str. Turnului → Piața Muzeului → Piața Cetății

Piața Cetății

  • 19:30 – Deschiderea oficială
  • 19:45 – Lorenzo – animație stradală – Vlad Țepeș pe picioroange
  • 20:00 – Concert folk: Adrian Ivanitchi
  • 20:40 – Concert folk: Vasile Șeicaru
  • 21:30 – Visul lui Oneiroi II – Spectacol de mișcare, foc, lumină și ritm – Mercenarii din Asserculis

Piața Muzeului (zona Turnul cu Ceas)

  • 20:00–22:00 – Tabără cavalerească – Mercenarii din Asserculis, Breslele Unite, Ordinul Grifonilor Aurii
  • 20:30 – Lupte și dansuri istorice – Domnițele și Scutierii de Muhlbach
  • 21:00 – Recital muzică medievală – Viatores Festivi
  • 21:30 – Demonstrații lupte – Paladinii de Terra Medies

Piața Rățuștelor

  • 20:00 – Competiție între străjeri – Străjerii Cetății Bistrița
  • 20:00–22:00 – Atelier instrumente muzicale – Menestrelii Cetății de Scaun
  • 20:20 – Filme medievale pentru copii: Vrăjitorii – Vrăjiți
  • 20:30 – Povestea clovnului Lorenzo
  • 21:00 – Recital – Julia Shevel (Ucraina)

Turnul Cizmarilor

  • 20:00–22:00 – Tabără cavalerească & Atelier mânuire arme – Scutierii de Muhlbach

Culoarul Bătrânelor Doamne

  • 20:00–22:00 – Expoziție de pictură „Sighișoara Medievală”

Piața Muzeului (zona Bisericii Mănăstirii)

  • 20:00–22:00 – Tabere cavalerești, ateliere de piele, metal, tâmplărie, sticlărie, croitorie, ceramică, tăierea sării

Mystical Transylvania

  • 10:00–22:00 – Expoziții:
    • „The Dracula Investigation”
    • „Sighișoara Tales” – alături de Hermann Oberth

SÂMBĂTĂ, 26 IULIE 2025

Piața Cetății (dimineață)

  • 10:00 – Tobosarul, Austriacul și Domnițele Cetății Sighișoara
  • 10:30 – Lupte și dansuri istorice – Domnițele și Scutierii de Muhlbach
  • 11:00 – Competiția străjerilor – Străjerii Cetății Bistrița
  • 11:30 – Povestea lui Vlad Țepeș cu Lorenzo
  • 12:00 – Recital – Viatores Festivi
  • 12:30 – Prezentare arme și echipamente – Mercenarii din Asserculis

Piața Cetății (seară)

  • 16:00 – Lupte și dansuri istorice – Scutierii și Domnițele
  • 16:30 – Târg de robi
  • 17:30 – Teatru: „Iubirea este complicată”
  • 18:30 – Spectacol de magie – Magul Cetății
  • 19:00 – Spectacol lupte medievale – Breslele Unite
  • 19:45 – Duelul străjerilor
  • 20:30 – Concert Viatores Festivi
  • 21:00 – Concert Vita de Vie
  • 22:00 – Spectacol jonglerii & pedepse medievale

Restul locațiilor (între 10:30–22:00):

  • Tabere cavalerești, ateliere (arme, piele, metal, ceramică, croitorie), expoziții, teatru pentru copii, magie, filme medievale pentru copii, dansuri medievale

DUMINICĂ, 27 IULIE 2025

Piața Cetății

  • 10:00 – Tobosarul, Austriacul și Domnițele
  • 10:30 – Lupte și dansuri istorice – Scutierii și Domnițele
  • 11:00 – Vlad Țepeș cu Lorenzo
  • 11:30 – Teatru: „Bârfa la castel”
  • 12:00 – Prezentare echipament străjer
  • 12:30 – Recital – Menestrelii Cetății de Scaun

După-amiază / seară

  • 16:00 – Lupte și dansuri
  • 16:30 – Târg de robi
  • 17:30 – Teatru: „Iubirea este complicată”
  • 18:30 – Concert medieval – Menestrelii
  • 19:00 – Duel – Ordinul Grifonilor Aurii
  • 19:30 – Concert medieval – Viatores Festivi
  • 20:30 – Dansuri și ținute doamne sec. XV – Mercenarii
  • 21:00 – Concert PHOENIX
  • 22:00 – FOC DE ARTIFICII

Restul locațiilor (10:30–22:00):

  • Dueluri cavalerești, spectacole pentru copii, filme medievale, percuție, teatru, expoziții, ateliere artizanale (piele, ceramică, tâmplărie, sare, croitorie), activități interactive.

Sursa: Primăria Sighișoara