Stirile Punctul

„Festivalul” stării de alertă continuă alte 30 de zile la Praid

 Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Praid a hotărât, vineri, prelungirea cu încă 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul comunei, din data de 7 septembrie până în data de 6 octombrie, în contextul situaţiei generate de inundarea salinei din localitate în luna mai a anului 2025.

Conform unei informări transmise AGERPRES de Prefectura Harghita, măsurile adoptate de CLSU Praid sunt similare celor din lunile trecute.

S-a dispus, în continuare, mobilizarea tuturor mijloacelor, forţelor şi resurselor necesare pentru efectuarea lucrărilor de menţinere în siguranţă a perimetrului minier.

Totodată, este interzis accesul populaţiei în zona afectată şi în Canionul de Sare, iar dacă situaţia o va impune, se va acorda asistenţă persoanelor şi gospodăriilor aflate în aval de perimetrul afectat.

Locuitorii din Praid şi din localităţile învecinate vor fi informaţi despre evoluţia situaţiei, utilizând toate mijloacele aflate la dispoziţia CLSU.

Situaţia continuă să fie monitorizată de Administraţia Bazinală de Apă Mureş, SALROM – Salina Praid, CLSU Praid şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita, fiind urmărită evoluţia fenomenului în perimetrul minier din Canionul de Sare, precum şi parametrii apei din pârâul Corund şi ai cursurilor de apă din aval.

La fel ca şi în luna august, ţinând cont de prognozele meteorologice şi hidrologice, se monitorizează cu atenţie debitele pârâului Corund care traversează Canionul de Sare, şi ale râului Târnava Mică, precum şi calitatea apelor de suprafaţă din cele două cursuri de apă.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid şi Societatea Naţională a Sării S.A. – Sucursala Salina Praid vor informa Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă asupra măsurilor luate, precum şi asupra evoluţiei fenomenului, mai precizează sursa citată.

Starea de alertă a fost instituită pentru prima dată în comuna Praid la începutul lunii mai 2025, atunci când au început să se semnaleze infiltraţii în subteranul minei de sare cu apă din pârâul Corund.

Ulterior, după ce Salina Praid a fost inundată, la sfârşitul lunii mai 2025, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a prelungit lunar starea de alertă în comună. AGERPRES