Stirile Punctul

Gala sportului mureșean în Cetatea Medievală – se face „recensământul medaliilor”

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Mureș a început să întocmească clasamentul anual al sportivilor mureșeni, pe baza rezultatelor obținute în 2026. Cluburile și structurile sportive din județ au timp până pe 11 decembrie să trimită performanțele sportivilor lor, iar cei mai buni vor fi premiați pe 22 decembrie, într-o ceremonie organizată în Cetatea Medievală din Târgu Mureș.

În clasament intră doar sportivii legitimați la cluburi și structuri sportive din județul Mureș, afiliate la federațiile române de specialitate recunoscute de Agenția Națională pentru Sport. Se iau în calcul rezultatele obținute la Jocurile Olimpice, campionatele mondiale, europene, balcanice și naționale, la cupele mondiale și europene, precum și la jocurile universitare. Contează toate nivelurile de vârstă: seniori, tineret, juniori și cadeți. Punctajul se acordă după grila stabilită de Agenția Națională pentru Sport.

DJST Mureș face o precizare importantă: la cupele mondiale și europene se premiază doar rezultatul final. Rezultatele obținute pe etapele de cupă nu se iau în calcul.

Categoriile clasamentului

Sportivii vor fi împărțiți pe mai multe categorii:

  • Speranțe: sportivi de cel mult 15 ani. La această categorie nu se acordă locuri, toți sportivii sunt considerați la același nivel.
  • Sportivi cu nevoi speciale.
  • Juniori: echipe de juniori, juniori la ramuri neolimpice și juniori la ramuri olimpice. La ramurile olimpice și neolimpice se premiază doar locul I, ceilalți sportivi fiind clasați pe același loc.
  • Seniori: echipe de seniori, seniori la ramuri neolimpice și seniori la ramuri olimpice.

Cluburile trebuie să trimită rezultatele până pe 11 decembrie 2026, pe e-mail, la djs.mures@sport.gov.ro, sau direct la sediul DJST Mureș de la Sala Sporturilor „Simon Ladislau”, pe strada Parcul Sportiv Municipal nr. 4, în Târgu Mureș.

Pentru ca rezultatele să poată fi verificate și confirmate, DJST Mureș cere cluburilor să trimită și adresele de internet sau datele de contact ale federațiilor de specialitate. Structurile sportive care au sportivi legitimați la două cluburi (dublu legitimați) trebuie să anunțe acest lucru.

După întocmirea clasamentului, sportivii vor fi premiați pe 22 decembrie 2026, la Casa Căsătoriilor din Cetatea Medievală din Târgu Mureș.