Grădina Zoo expune joi cele mai frumoase fotografii cu animale. Vezi câștigătorii!
Grădina Zoo expune joi cele mai frumoase fotografii cu animale. Vezi câștigătorii!

Grădina Zoo expune joi cele mai frumoase fotografii cu animale. Vezi câștigătorii!

Concursul de fotografie ZOOmArt și-a desemnat câștigătorii după o lună de competiție în care peste 40 de imagini cu animale de la Grădina Zoologică Târgu Mureș au intrat în concurs. Cele 12 fotografii finaliste vor fi expuse într-o expoziție care debutează joi, 31 octombrie, la Grădina Zoologică.

Între 20 septembrie și 20 octombrie, iubitorii de animale au avut posibilitatea să își înscrie la concursul ZOOmArt fotografia preferată cu un necuvântător de la Grădina Coologică Târgu Mureș. Competiția a fost organizată de Asociația Culturală Ultra Salix în parteneriat cu Grădina Zoologică Târgu Mureș și cu Consiliul Județean Mureș.

Câștigătorii anunțați de juriu

După deliberări strânse, juriul format din Mihaela Miklošić (președinta Asociației Culturale Ultra Salix), Eliodor Moldovan (directorul Asociației K’Arte) și Kinga Korondi (PR Grădina zoologică Târgu Mureș) a selectat 12 finaliști și a acordat premiile.

  • Premiul I a fost câștigat de Irina Maria Velicea, care va primi un hanorac personalizat, diplomă și o fotografie imprimată în format A4.
  • Premiul II a revenit Alinei Lupu, care va fi recompensată cu un tricou personalizat, diplomă și o fotografie imprimată A4.
  • Premiul III a fost obținut de Mihaela Antonia Pop, care va primi o șapcă personalizată, diplomă și fotografia sa imprimată în format A4.

Trei participanți au primit mențiuni speciale din partea juriului: Márk Kakasi, László Szövérfi și Adrian Gabriel Constantin. Aceștia vor primi câte un rucsac personalizat, diplomă și câte o fotografie imprimată A4.

Alte șase fotografii au fost selectate în finală, iar autorii lor vor primi diplome și câte o fotografie imprimată A4: Andreea Maria Tegla, Szidónia-Mónika Pásztor, Gellért Fehér, Ciprian Matis, Bianca Pasca și Călin Tegla.