Guvernul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, cadrul normativ în vigoare referitor la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Executivului, a fost aprobat proiectul de OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
„Ordonanţa de urgenţă amendează cadrul normativ în vigoare referitor la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania. Mai exact, clarifică şi detaliază modalitatea şi procedura de soluţionare a cererilor pentru acordarea de măsuri compensatorii prin puncte la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru cazurile la care, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, instanţele de judecată s-au pronunţat asupra existenţei şi întinderii dreptului, precum şi asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi la care nu s-au formulat cereri în baza Legii nr. 10/2001”, se arată în comunicat.
De asemenea, se clarifică calea de atac împotriva deciziilor emise în soluţionarea acestor categorii de cereri.