Harghita: Continuă pregătirile pentru titlul de Regiune Gastromomică a Europei; 59 de unităţi au primit certificarea Myrmidone
Un număr de 55 de unităţi de alimentaţi publică din Harghita şi patru din Covasna au primit miercuri certificarea Myrmidone, o iniţiativă menită să promoveze gastronomia locală şi care face parte din pregătirile pe care autorităţile judeţene le fac pentru anul 2027, când Harghita va deţine titlul de Regiune Gastronomică a Europei.
Certificările au fost acordate la Miercurea-Ciuc, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Judeţean Harghita şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita -Visit Harghita.
Numele sistemului de certificare a fost ales după cel al fluturelui gălbior roşcat (Colias Myrmidone), o specie strict protejată prezentă în zona Gheorgheni, pentru a atrage, printre altele, atenţia asupra valorilor naturale din zonă, care trebuie protejate, în contextul în care turismul din Harghita are la bază natura.
Directorul executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (Visit Harghita), Szabó Károly, a declarat presei că pentru obţinerea certificării restaurantele şi punctele gastronomice au trebuit să îndeplinească o serie de criterii.
Printre acestea se numără utilizarea unor materii prime provenite de la producători aflaţi într-o rază de 100 de kilometri, includerea în meniu a unor preparate specifice judeţului Harghita, reducerea risipei alimentare sau promovarea activităţii acestora în mai multe limbi.
Pentru certificarea Myrmidone s-au înscris în total 67 de unităţi de alimentaţie publică, dintre care 59 au îndeplinit condiţiile prevăzute în criteriile de certificare şi în Codul de conduită.
Potrivit Visit Harghita, printre unităţile certificate se numără restaurante, bistrouri şi puncte gastronomice locale, inclusiv patru unităţi din judeţul Covasna.
„Este un moment special pentru turismul din judeţul Harghita. În demersul pentru a ne pregăti pentru titlu de Regiune Gastronomică a Europei, am creionat un sistem de certificare, numit Myrmidone, pentru restaurantele din judeţul Harghita”, a precizat Szabó Károly.
Certificarea este acordată cu unul, două sau trei fluturi, în funcţie de nivelul de implicare şi de criteriile îndeplinite.
Dintre unităţile certificate, opt au primit un fluture, unsprezece doi fluturi, iar patruzeci trei fluturi.
Szabó Károly a punctat importanţa colaborării unităţilor de alimentaţie publică din zonă cu producătorii locali.
„Fără producătorii locali nu putem să vorbim despre gastronomie locală”, a declarat directorul executiv al Visit Harghita.
Unităţile de alimentaţie publică certificate vor beneficia, în perioada următoare, de o vizibilitate sporită pe platformele Visit Harghita, în comunicarea programului şi pe harta gastronomică a regiunii, având totodată dreptul de a utiliza identitatea vizuală Myrmidone şi logo-ul Harghita – Regiune Gastronomică Europeană 2027.
Szabó Károly a mai precizat că lista rămâne deschisă pentru toţi cei care îndeplinesc criteriile de certificare şi doresc să se înscrie în perioada următoare.
„Din experienţa personală, dar vorbind şi cu alţi oameni, oriunde am merge căutăm ceva specific locului şi sunt binevenite aceste locuri. Noi am dorit să atragem atenţia asupra acestor locaţii care există în judeţ, şi punctele gastronomice şi restaurantele care există şi fac astfel de mâncăruri. Şi sperăm că o să fie mulţumită toată lumea la sfârşitul zilei, şi turiştii, şi ospitalierii”, a conchis directorul Visit Harghita.
Printre unităţile certificate se află şi un punct gastronomic local din localitatea Sărmaş, administrat de Maria Daniela Coşarcă, unde sunt pregătite produse de casă precum siropuri, dulceţuri, compoturi, zacuscă, pâine şi prăjituri, dar şi produse din oaie, porc şi pui.
„E o recunoaştere a calităţii şi a muncii. Fără muncă depusă, totuşi, trei fluturi reprezintă ceva important”, a spus aceasta.
La rândul său, Mihaela Vâlcan, administratoarea unui punct gastronomic din localitatea Biblor, s-a declarat onorată că a primit această certificare şi speră ca numărul turiştilor să crească.
Ea a menţionat că unitatea dispune de o minifermă şi oferă produse locale, naturale, iar mulţi turişti vin de la distanţe mari, chiar din afara ţării, pentru aceste produse.
Pentru Loránt Verzar, managerul unui complex turistic din Odorheiu Secuiesc, certificarea confirmă eforturile de a lucra cu parteneri locali şi de a utiliza materii prime de calitate.
„Pentru noi înseamnă o recunoaştere a muncii, pentru că noi chiar ne străduim să lucrăm cu parteneri locali, cu materii prime de calitate şi pe care să le aprovizionăm de la o distanţă cât mai scurtă. Şi asta e important, pentru că ştim şi noi că turiştii caută nişte experienţe locale şi gastronomia noastră chiar înseamnă a prezenta cumva, dintr-o anumită perspectivă, cultura noastră: cum trăim, ce mâncăm. Şi credem că turiştii externi sunt foarte interesaţi de acest lucru”, a declarat presei Loránt Verzar.
La rândul său, Monica De Michelis, care administrează un restaurant din Miercurea-Ciuc, a punctat faptul că a făcut toate demersurile necesare pentru a îndeplini criterii de certificare, cum ar fi colaborarea cu producători locali, reducerea risipei alimentare şi promovarea în mai multe limbi
„Mi-am dorit foarte mult să fiu pe această hartă”, a spus ea, referindu-se la promovarea de care vor beneficia unităţile certificate.
Potrivit lui Szabó Károly, certificarea Myrmidone este unul dintre demersurile prin care judeţul îşi pregăteşte oferta pentru 2027, când Harghita va deţine titlul de Regiune Gastronomică a Europei.
Printre alte programe lansate se mai numără Programul Open Farm, prin care 33 de ferme, gospodării, centre de vizitare şi ateliere experimentale au fost incluse în circuitul turistic al judeţului, dar şi Programul „Signature Dish” care reuneşte preparate reprezentative pentru Harghita, selectate pentru a evidenţia tradiţiile, diversitatea culturală şi identitatea gastronomică locală. AGERPRES




