Hidroelectrica nu își mai asumă nicio dată pentru finalizarea hidrocentralei de la Răstolița
“AHE Răstolița – proiect constrâns din cauza: soluționării nefavorabile a litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată (defrișare și scoatere din fond forestier), Hidroconstrucția SA – antreprenor general – în insolvență, lipsă proiectant general (ISPH Project Development SA în faliment). Sunt în derulare lucrări necondiționate de defrișare și scoatere din fond forestier. Până la soluționarea litigiilor data finalizării proiectului/punerii în funcțiune rămâne incertă”.Economica.net
Citatul de mai sus este din raportul anual al Hidroelectrica pentru 2025, care urmează să fie supus aprobării acționarilor și este ultima informație venită din partea companiei despre soarta hidrocentralei Răstolița, un proiect început pe vremea comunismului, aproape finalizat, dar oprit.
După cum se vede, Hidroelectrica nu mai avensează vreo dată de finalizare a acestui proiect.
“Acordul de mediu aferent proiectului AHE Răstolița a fost suspendat prin hotărâre definitivă a instanței. Ca urmare a acestei decizii, în perioada de raportare nu au fost desfășurate activități de implementare a proiectului. În paralel, acordul de mediu face obiectul unui litigiu privind anularea acestuia, aflat pe rolul Tribunalului Cluj”, arată Hidroelectrica în raportul anual pe 2025.
Termenul în procesul prin care Asociația Declic și Asociația Bankwatch România solicită anularea acordului de mediu este 19 mai, la Tribunalul Cluj, mai arată Hidroelectrica.
Centrala ar fi trebuit să fie operațională în noiembrie 2025. Dacă va fi vreodată terminat și pus în funcțiune, obiectivul va avea o putere instalată de 35,2 MW și o producție medie de 46,3 GWh/an, într-o primă fază, urmând ca în etapa finală să urce la 117,5 GWh/an.
