Cristi Juncu, unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din România, revine pe scena Teatrului Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ după spectacolele de succes „Şcoala nevestelor“ şi „Navigatorul“ cu o nouă producţie care beneficiază de o distribuţie de excepţie: Marius Turdeanu – nominalizat de patru ori la Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor–, Theo Marton şi Cristian Iorga.
Când grijile financiare apasă existenţa fraţilor Frank şi Joe, o sumă consistentă de bani pare a fi salvarea. Pe termen scurt, ideea funcţionează, însă problemele în familie, o educaţie precară, deriva existenţială şi o mamă plecată prematur dintre cei vii nu se pot remedia atât de simplu. E nevoie de ceva în plus. Iar ajutorul oferit de Ray, un tânăr profesor afemeiat, beţiv şi imoral, e binevenit, dar şi acesta are proprii săi demoni de învins. Poate fi prietenia răspunsul la toate acestea? Dar prietenia adevărată există, de fapt?
Textul lui Conor McPherson, autorul piesei „Navigatorul“, oferă o perspectivă tulburătoare asupra relaţiilor interumane, marcate deseori de egoism şi lipsă de scrupule, ne prezintă meandrele înşelătoare ale încrederii în semeni, dar şi apele tulburi ale maturizării într-o societate în care inocenţa şi onestitatea nu se numără printre valorile de căpătâi.
Din distribuţie fac parte actorii Marius TURDEANU – Frank, Theo MARTON – Ray şi Cristian IORGA – Joe.
Regia artistică, traducerea şi scenografia au fost realizate de Cristi JUNCU, regia tehnică este asigurată de Teodora CRĂCIUN, iar sufleur este Laura MOLDOVAN.
„Şi, cum e Hoţii?”, am fost întrebat după premiera online de vineri seara a Teatrului Naţional din Târgu Mureş – Compania Liviu Rebreanu. „E cald, haios, oleacă grav, oleacă lejer. De văzut cu şi de plăcere.” Mihai Brezeanu pe LiterNet.ro
Următoarea reprezentaţie va avea loc sâmbătă, 26 martie, ora 18.30, la Sala Mică.
Biletele pot fi achiziţionate online de pe www.teatrunational.biletmaster.ro.
Spectacolul conţine limbaj licenţios şi este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani.