Hungária Nagycirkusz continuă spectacolele la Târgu Mureș. Numere spectaculoase cu cai arabi, motociclete și „Roata Morții”
Hungária Nagycirkusz continuă seria spectacolelor la Târgu Mureș, unde publicul este invitat la un program care reunește acrobații, numere cu animale, cascadorii pe motociclete și artiști internaționali.
Circul este amplasat în spatele Hotelului Ciao, pe strada Gheorghe Doja nr. 143, iar următoarele reprezentații sunt programate în 8 și 9 octombrie, de la ora 18:00, respectiv în 10 și 11 octombrie, de la orele 15:00 și 18:00.
Printre atracțiile programului se numără un număr de dresaj în libertate cu opt cai arabi, dar și apariția poneilor Shetland.
Partea dedicată cascadoriilor include motociclete în „Globul Morții”, precum și un număr cu un quad în interiorul globului, prezentat de organizatori drept o premieră în România. Publicul va putea urmări și „Roata Morții”, executată la o înălțime de aproximativ opt metri, precum și un număr de acrobație în cupola circului.
Programul mai cuprinde un spectacol cu papagali Ara și cacadu, Duo Extrem, Duo Tiktak, care combină umorul cu acrobația, și un show de lasere inspirat de spectacolele din Las Vegas.
Organizatorii precizează că tribunele sunt încălzite, iar biletele pot fi cumpărate atât online, cât și de la casa de bilete a circului. Este anunțată și o promoție 2+1 pentru locurile din sectorul C, pe baza unui cupon tipărit.





