Încă o pestă! Focar de Pestă a Micilor Rumegătoare confirmat la Viișoara
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Mureș a confirmat apariția unui focar de Pestă a Micilor Rumegătoare (PMR) într-o exploatație de ovine din localitatea Viișoara, în urma investigațiilor clinice și a analizelor de laborator efectuate conform legislației sanitar-veterinare în vigoare.
Potrivit instituției, imediat după confirmarea oficială a bolii au fost activate procedurile de intervenție prevăzute de Regulamentul Delegat (UE) 2020/687 și de planul național de contingență pentru această afecțiune. Autoritățile au dispus măsuri pentru limitarea și eradicarea focarului, în vederea prevenirii răspândirii virusului.
În cadrul ședinței Centrului Local de Combatere a Bolilor Mureș au fost aprobate măsurile specifice de control, care includ asanarea focarului, instituirea zonelor de protecție și supraveghere, restricționarea mișcărilor de animale receptive la boală și intensificarea controalelor sanitar-veterinare în exploatațiile de ovine și caprine din zona afectată.
Echipele DSVSA Mureș desfășoară în prezent o anchetă epidemiologică pentru identificarea sursei infecției și a eventualelor contacte epidemiologice. În paralel, sunt verificate exploatațiile aflate în zonele supuse restricțiilor și sunt aplicate măsuri suplimentare de dezinfecție și biosecuritate.
Pesta Micilor Rumegătoare este o boală virală extrem de contagioasă care afectează ovinele și caprinele și poate provoca pierderi economice importante în sectorul zootehnic. Reprezentanții DSVSA subliniază că boala nu se transmite la om și nu reprezintă un risc pentru sănătatea publică.
Autoritățile solicită crescătorilor de ovine și caprine să respecte cu strictețe măsurile sanitar-veterinare impuse, să nu introducă și să nu scoată animale din exploatații fără aprobarea autorităților competente și să anunțe de urgență medicul veterinar sau DSVSA Mureș dacă observă simptome precum febră, secreții nazale și oculare abundente, leziuni la nivelul mucoasei bucale, diaree sau mortalități neobișnuite.
DSVSA Mureș precizează că monitorizează permanent situația epidemiologică și va informa publicul cu privire la evoluția focarului și la măsurile adoptate pentru controlul și eradicarea bolii.
Sursa: Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș




