Investiție de 7 milioane de lei în drumurile din Livezeni
Consiliul Local Livezeni a aprobat de curând devizul general actualizat și noii indicatori tehnico-economici pentru investiția de modernizare a infrastructurii rutiere din comună, finanțată prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Valoarea totală actualizată a investiției este de 7 milioane de lei, față de devizul anterior aprobat în martie 2024. Actualizarea a fost necesară din două motive principale: ajustarea prețurilor de execuție și majorarea cotei de TVA de la 19% la 21.
Finanțarea este mixtă. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației acoperă cheltuielile eligibile în valoare de aproximativ 5 milioane lei, iar diferența de 2 milioane de lei va fi suportată de la bugetul local al comunei Livezeni.
Lucrările vizează strada Pârâului din Livezeni și includ modernizarea unui tronson de drum de 1.475 de metri, cu lucrări de terasamente, strat de fundație, strat de bază și îmbrăcăminte rutieră, pe o lățime a părții carosabile de 5,5 metri. Proiectul mai prevede executarea a 1.270 de metri de trotuare, lucrări de consolidare prin zid de sprijin pe 921 de metri, instalarea a 8 podețe, 2.740 de metri de borduri, 1.196 de metri de parapete, ridicarea la cotă a 30 de capace de cămin, montarea a 11 indicatoare rutiere și marcaje rutiere pe 1,5 kilometri.




