Stirile Punctul

Investiție de aproape 7 milioane de lei într-o instalație de stocare a energiei electrice la Reghin

Primăria Reghin a emis autorizația de construire pentru ECOGREENREG ENERGY SRL, în vederea ridicării unei instalații de stocare a energiei electrice pe strada Gurghiului. Valoarea totală declarată a investiției este de 6,97 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 1,4 milioane de euro.

Proiectul mai cuprinde și realizarea unei împrejmuiri a amplasamentului, precum și organizarea lucrărilor de execuție. Dreptul de a construi pe terenul respectiv este stabilit prin două contracte de constituire a dreptului de superficie, încheiate în ianuarie 2024 și octombrie 2025.

Durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni, iar autorizația are o valabilitate de 12 de luni de la emitere, ceea ce înseamnă că va trebui prelungită.