La ce se uită la televizor locuitorii din Transilvania
La ce se uită la televizor locuitorii din Transilvania

La ce se uită la televizor locuitorii din Transilvania

Dacă la nivel național, ierarhia televiziunilor se menține aceeași, lună de lună, de aproape 10 ani – Pro TV, Antena 1, Kanal D, România TV și Antena 3 CNN – în regiunile istorice, sondajele Kantar Media arată un consum diferit de televiziune liniară (pe telecomandă). Adică, televiziunile din top 5 își schimbă locurile de la o regiune la alta.
Iată situația din TRANSILVANIA (universul studiat: 3.996.000 de indivizi).

În Transilvania, Pro TV a fost lider detașat în perioada 1 octombrie – 7 noiembrie 2023, cu un rating mediu de 138.000 de telespectatori pe minut, față de Antena 1 cu o medie de 94.000 de persoane pe minut. Antena 3 (53.000) și România TV (52.000) și-au disputat locurile 4-5 în topul transilvănean, după Kanal D (83.000). O poziție bună a avut televiziunea DigiSport 1 cu o medie de 23.000 de transilvăneni pe minut.  Digi24 a ocupat abia locul 11, cu o medie de 16.000 de persoane în timp ce TVR 1 a interesat 9.000 de persoane (locul 13). Programul cu cel mai mare rating: Știrile Pro TV 19, din 7 octombrie: 356.000 de telespectatori pe minut.  


Câteva concluzii:

* Televiziunile de divertisment și filme Pro TV, Antena 1 și Kanal D se află în lista primelor opțiuni ale telespectatorilor din fiecare regiune istorică. În decursul anilor, și-au format un grup de telespectatori captivi pe telecomandă. 

* Televiziunile de știri înregistrează ratinguri reduse în fiecare regiune, o dovadă că publicul se îndreaptă către online. Totuși, România TV și Antena 3 CNN construiesc agenda știrilor în fiecare zonă. 

* Televiziunile Happy Channel (public feminin) și Antena Stars (tabloid), deținute de Intact Media Group (familia Dan Voiculescu), sunt prezent în opțiunile telespectatorilor din fiecare regiune. 

* TVR 1, principala televiziune a Societății de Televiziune, are o audiență mică spre foarte mică în toate regiunile istorice. Celelalte televiziuni ale SRTV nici nu contează în sondajele de audiență. 

* DigiSport 1 este cea mai urmărită televiziune de sport în fiecare zonă.

* Serialul „Las Fierbinți” are succes de audiență în Dobrogea, București, Muntenia și Oltenia.   

* Film Cafe, Pro Cinema și AMC sunt singurele televiziuni de filme care apar în topul 15 audiență în regiunile analizate.

Concluzia finală: consumul TV scade încet, dar televiziunea nu va muri prea curând – cum îi cântă unii prohodul. 
Citeşte întreaga ştire: Care sunt televiziunile cu cele mai mari audiențe în fiecare regiune istorică a României. Surprizele din nord-vestul țării