La salina Praid continuă să se producă sufoziuni; pe Corund și Târnava Mică se înregistrează mortalitate piscicolă
În zona afectată de la Salina Praid continuă să se producă sufoziuni, care, deși creează probleme din cauza saramurii dislocate, reduc riscurile unei prăbușiri pe termen scurt. Pe cursurile de apă Corund și Târnava Mică se înregistrează mortalitate piscicolă, au anunțat, vineri, autoritățile.
Prefectul județului Harghita, Petres Sandor, a declarat că, din punct de vedere al siguranței, în zona afectată s-au produs noi sufoziuni. Acestea creează dificultăți din cauza saramurii dislocate, dar contribuie la reducerea riscurilor unui colaps iminent care ar putea avea urmări grave. Potrivit acestuia, autoritățile păstrează în continuare toate măsurile de siguranță și evacuare.
La rândul său, Luci Ervin, director tehnic la Apele Române, a precizat că monitorizarea cursurilor de apă Corund și Târnava Mică este în desfășurare, iar autoritățile române iau măsuri pentru scăderea salinității. Totodată, partea ungară a fost informată în legătură cu posibilitatea de a fi afectată de această situație.
Potrivit lui Ervin, în seara precedentă s-a înregistrat o creștere a salinității, dar nivelul acesteia a început ulterior să scadă, iar în prezent este mai mic decât în ziua anterioară. Apele Române evacuează un debit de 10 metri cubi pe secundă din acumulările Bezid și Zetea pentru a asigura diluția necesară pe cursurile de apă Târnava Mică și Târnava Mare. În dimineața zilei respective, unda de poluare se afla în zona localității Târnăveni. Directorul tehnic a mai subliniat că întregul curs al râurilor Târnava Mică, Târnava Mare și Mureș este monitorizat până la ieșirea din țară. De asemenea, a menționat că Hidroelectrica sprijină procesul prin uzinarea unui debit de 26 de metri cubi pe secundă din acumulările situate pe Mureș, contribuind astfel la diluția concentrației de sare.
Ervin a informat și că a fost observată mortalitate piscicolă pe râurile Corund și Târnava Mică, în special în zonele Sărățeni și Sângeorgiu de Pădure, estimându-se o cantitate de aproximativ 50 de kilograme de pește mort. Monitorizarea continuă din oră în oră în aceste puncte, precum și pe râul Mureș, pentru a urmări evoluția undei de poluare și pentru a implementa toate măsurile posibile în vederea realizării unei diluții corespunzătoare.
La fața locului a fost prezent și Nicolae Sebastian Șoltuz, director de investiții în cadrul Salrom, care a explicat că se lucrează pe două direcții. Prima vizează finalizarea traseului de țeavă corugată, în vederea captării pârâului Corund și evitării zonei afectate. A doua direcție urmărește controlul salinității apei.
Potrivit acestuia, salinitatea crescută este cauzată de dislocările subterane ale unor blocuri masive de sare, care, deși sunt vizibile la suprafață doar sub formă de sufoziuni, în subteran se comportă precum prăbușiri ce au condus la deversarea apei saline. Această apă, deja aproape saturată – cu o concentrație de circa 300 de grame pe litru –, a fost dislocată și a ajuns în apele de la suprafață. Oficialul a subliniat că odată cu finalizarea devierii pârâului prin țevi corugate, problema salinității ar trebui să fie rezolvată, întrucât apa nu va mai trece prin zona afectată.
Șoltuz a mai adăugat că se analizează posibilitatea de a ocoli întreaga zonă afectată printr-un sistem de pompare. A explicat că a fost luată decizia ca, împreună cu un proiectant și un constructor, să se implementeze o soluție de tip „bypass”. Aceasta ar presupune utilizarea a două pompe de mare capacitate, furnizate de ISU, care ar urma să fie instalate în amonte de zona avariată. Apa ar fi astfel captată și redirecționată printr-o coloană de aproximativ 700 de metri, pentru a fi deversată în aval, departe de zona instabilă. Oficialul a subliniat că există dificultăți privind amplasarea pompelor, având în vedere greutatea acestora – aproximativ 3,5 tone fiecare – și instabilitatea solului din zonă. Proiectantul lucrează deja la identificarea unei soluții viabile pentru această intervenție.
sursa: Agerpres
