Stirile Punctul

Locuri suplimentare în clase, școlarizare la domiciliu și transferuri respinse – deciziile ISJ Mureș

Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș a adoptat o hotărâre cu mai multe decizii privind elevii, profesorii și școlile din județ. Printre ele se numără aprobarea de locuri peste efectivul maxim în mai multe clase și grupe și școlarizarea la domiciliu pentru mai mulți elevi.

Locuri peste limita legală în 16 școli și grădinițe

Pentru anul școlar 2026–2027, ISJ a aprobat suplimentarea locurilor peste efectivul maxim prevăzut de lege, conform Legii învățământului preuniversitar, la următoarele unități:

– Grădinița cu Program Normal nr. 9, structură a Liceului Tehnologic „Avram Iancu”: un loc la grupa mijlocie;

– Școala Postliceală „Med Farm Speranța”: două locuri în anul I, la specializarea asistent medical generalist;

– Școala Gimnazială „Friedrich Schiller”: un loc la clasa a III-a, un loc la clasa a V-a A, câte trei locuri la clasele a V-a B și a VII-a A;

– Liceul Vocațional Reformat: câte două locuri la fiecare grupă mixtă de la grădiniță;

– Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai”: un loc în anul I, la școala postliceală de maiștri;

– Colegiul Economic „Transilvania”: un loc la clasa a IX-a C, specializarea tehnician în administrație;

– Liceul Romano-Catolic: un loc la clasa a IX-a B;

– Școala Gimnazială „Dr. Bernády György”: două locuri la clasa a III-a B;

– Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”: două locuri la clasa pregătitoare A.

– Școala Gimnazială „Emil Drăgan” Ungheni: un loc la clasa a II-a și unul la clasa a IV-a;

– Școala Gimnazială „Sf. Petru” Sânpetru de Câmpie: un loc la clasa a IV-a;

– Școala Gimnazială Răstolița: un loc la o clasă și unul la grupa mijlocie;

– Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu” Luduș: un loc la clasa a II-a și unul la clasa a IV-a;

– Grădinița cu Program Prelungit de la Școala Gimnazială Sărățeni: două locuri la grupa mică.

Școlarizare la domiciliu și transferuri respinse

Consiliul de Administrație a aprobat școlarizarea la domiciliu, cu plan individualizat de învățare, pentru 18 elevi. Este o formă de învățământ destinată copiilor care, din motive medicale, nu pot merge la școală. Numele elevilor nu au fost făcute publice.

ISJ a respins patru cereri de transfer ale unor elevi, de la licee din Sovata și Târnăveni și de la două școli gimnaziale din Târgu Mureș. Motivul este același în toate cele patru cazuri: potrivit regulamentului școlilor, transferurile se aprobă de unitățile de învățământ implicate, nu de inspectorat. Familiile trebuie, așadar, să se adreseze direct școlilor.

Consiliul de Administrație a mai aprobat: eliberarea unor diplome și certificate cu sigiliul aflat în uz, echivalarea titlului de doctor în filologie cu gradul didactic I pentru o profesoară de limba engleză, pensionarea, în timpul anului școlar și din motive medicale, a unei profesoare de chimie-fizică din Sighișoara și a dat undă verde ca mai mulți profesori plătiți cu ora să depășească jumătate de normă.