Stirile Punctul

Marius Dudilă pleacă din Primăria Luduș după aproape 10 ani. Ultima zi în funcția de administrator public va fi 29 septembrie

Marius Dudilă a anunțat că își încheie activitatea în cadrul Primăriei Luduș, după aproape zece ani, precizând că 29 septembrie 2026 va fi ultima sa zi în funcția de administrator public al orașului.

Decizia intervine în contextul unei incompatibilități constatate de Agenția Națională de Integritate. Potrivit ANI, Dudilă s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 31 ianuarie 2023 – 14 iulie 2025, când a deținut simultan calitatea de membru titular în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc „Dr. Valer Russu” Luduș și funcția de secretar executiv al organizației locale a unui partid politic. ANI a indicat încălcarea unor prevederi din Legea nr. 95/2006.

În mesajul publicat miercuri, Marius Dudilă susține că incompatibilitatea constatată nu a vizat funcția sa de administrator public și afirmă că, după ce a aflat despre această situație, a demisionat din Consiliul de Administrație al spitalului. El precizează, de asemenea, că nu a contestat raportul ANI.

Plecarea sa are loc după modificarea legislației privind integritatea. Prevederea cunoscută în spațiul public drept „amendamentul Fritz” stabilește că persoanelor pentru care incompatibilitatea sau conflictul de interese au fost constatate definitiv și pentru care termenul de trei ani al interdicției nu s-a împlinit le încetează de drept funcția, demnitatea publică sau mandatul la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Curtea Constituțională a declarat constituțională această prevedere în luna august.

„Necunoașterea legii nu te absolvă de răspundere, iar acest lucru mi-l asum”, a transmis Dudilă, explicând că la momentul desemnării sale în CA-ul spitalului incompatibilitatea nu ar fi fost sesizată.

La finalul mesajului, administratorul public a mulțumit primarului orașului, colegilor din Primărie, colaboratorilor, locuitorilor care l-au urmărit de-a lungul anilor și familiei sale pentru sprijin.

Astfel, după aproape un deceniu de activitate în administrația locală, Marius Dudilă va părăsi Primăria Luduș începând cu finalul lunii septembrie.