Primarul democrat-liberal din Târgu Mureş, Dorin Florea, a declarat miercuri presei că în privinţa înfiinţării Mişcării Populare nu a început nicio negociere şi că pentru el primează interesul cetăţeanului. „Nu am început nicio negociere cu nimeni. Eu dacă am decis un lucru şi voi decide, nu mă abat de la acele chestii principiale pe care le-am făcut de fiecare dată. (…) În primul rând întrebarea o pun târgumureşenilor şi dacă ei consideră că s-au făcut lucruri ca lumea şi merită să le continuăm, atunci fac o înţelegere cu ei. Cu ei trebuie să fac înţelegere pentru vot şi nu înţelegeri pe sub masă. Aşa că prima înţelegere, mişcare pe care o fac, e mişcarea bilaterală între mine şi cetăţenii din Târgu Mureş, eu spre ei, ei spre mine”, a afirmat Florea.
Edilul consideră că până la alegerile locale trebuie să se discute despre administraţie, iar problemele politice trebuie lăsate pentru la toamnă, când vor fi alegerile parlamentare. ‘Totdeauna trebuie despărţită partea de administraţie şi partea de politică. Politica este una şi partea de administraţie e alta. Nu aţi văzut prea des puncte de vedere exprimate de administraţiile locale sau judeţene, aţi putut vedea doar puncte de vedere exprimate mai mult de partea politică pură. Parlamentarul este partea politică. Şi atunci am cerut ca acest limbaj administrativ să constituie următoarea etapă unde se îndreaptă România, alegerile locale”, a subliniat Florea. Vicepreşedintele PDL a afirmat că un partid mare discută despre administraţie în această perioadă, iar la toamnă se va discuta despre politică.
AGERPRES